• Cadrele medicale sunt în linia întâi în lupta cu COVID-19.
  • Fotograful Cristian Movilă îţi arată eforturile medicilor într-un scurt film.
  • Filmul va rula până pe 23 octombrie în Piaţa George Enescu din Capitală.

Te-ai gândit vreodată cum arată ziua de muncă a unui medic ATI în perioada asta? Ei bine, Cristian Movilă, fotograf şi fondator al proiectului Unfinished, s-a gândit să-ţi arate, fără filtre, efortul celor din linia întâi.

Din martie până-n august s-a documentat şi a fotografiat medici, asistenți și pacienți din secțiile ATI. Rezultatul este un film emoționant.

Fiecare comunitate e făcută din oameni. Pe unii îi cunoaștem bine. Pe unii n-o să-i cunoaștem vreodată. Pe unii îi credem, îi iubim, îi prețuim. De alții ne îndoim, îi ignorăm”, a spus Benedict Cumberbatch, actor.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Ei sunt acolo de foarte mult timp, de luni de zile, fără vacanţe, fără nimic. Iar noi dacă ajungem acolo, îi luăm for granted, ca şi cum ni se cuvine să ne trateze pentru că sunt plătiţi de stat.

Mesajul meu e unul singur: dacă nu avem grijă de noi înşine, n-o să putem să trecem peste asta. Şi e simplu, începând cu masca. Cu greu am convins autorităţile româneşti să mă lase să documentez acest proiect”, a povestit Cristian Movilă, fotograf și fondatorul proiectului Don’t take them for granted.

Filmul va rula până pe 23 octombrie în Piaţa George Enescu, între orele 11:00 – 24:00

Au avut un efect sobru, apăsător aşa. Dar e bun că ne aduce la cunoştinţă problemele pe care unele persoane le tratează cu ignoranţă”, spune băiat.

Mi-a plăcut mesajul. Adică să nu iei totul ca şi cum ţi s-ar cuveni. Trebuie să lupţi, ceva de genul”, spune o femeie.

Am fost surprinsă aşa, mergeam cu bicicleta şi m-a suprins în mod plăcut. Îţi dă aşa o emoţie…”, spune o altă femeie.

Partenerii noștri