• Speranţa de viaţă a oamenilor ar putea creşte până la 120 de ani peste câteva decenii, cu ajutorul tehnologiei și a Inteligenței Artificiale, susţin oamenii de ştiinţă.
  • Se estimează că persoanele vârstnice vor fi la fel de sănătoase ca cele de circa patruzeci de ani.
  • IA este deja utilizată pentru diagnosticarea mai rapidă a afecţiunilor şi pentru a dezvolta noi tratamente.

Jeanne Calment a fost cel mai longeviv om din istorie. A trăit 122 de ani și 164 de zile. De acum, acest record nu va mai fi atât de greu de atins. Speranţa de viață a oamenilor ar putea creşte până la 120 de ani peste câteva decenii, cu ajutorul tehnologiei și a Inteligenței Artificiale.

Cum poate AI-ul să-ți prelungească viața?

Prin tot felul de dispozitive portabile, unele integrate sub formă de implant, care îți vor monitoriza non-stop starea de sănătate. La rândul lor, dispozitivele vor fi conectate cu medici și spitale. Desigur, aceste tehnologii vor ajunge să fie folosite cam în 50 de ani și mai degrabă în țările dezvoltate. Cel puțin asta zice Ignat Kulkov, cercetător la Universitatea Malar-dalen din Suedia.

Așadar, secretul unei vieți lungi constă în prevenție. Cu toate astea, tot Kulkov avertizează că schimbările climatice vor avea cea mai mare influenţă asupra sistemelor noastre de sănătate şi asupra vieţilor noastre, nu doar în viitor, ci şi în prezent”, a spus el. Deci, totul e în van dacă nu avem grijă de climă, și dacă trăim în continuare într-un mediu poluat, în care peștii mănâncă microplastic și pădurile sunt tăiate în masă.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Speranţa de viaţă a omului ar putea creşte până la 120 de ani

Speranţa de viață a omului se preconizează că va creşte până la 120 de ani peste câteva decenii datorită noilor tehnologii, precum inteligenţa artificială (IA) şi a cunoştinţelor dobândite în urma pandemiei de COVID-19, a relatat duminică televiziunea suedeză (SVT), informează agenţia Xinhua.

„Prognosticul nostru este o durată de viaţă între 100 şi 120 de ani în aproximativ 50 de ani, cel puţin în ţările dezvoltate”, a declarat pentru SVT Ignat Kulkov, cercetător la Universitatea Malardalen (MDU) din Suedia.

De asemenea, se estimează că persoanele vârstnice vor fi la fel de sănătoase ca cele de circa patruzeci de ani – în mare parte datorită progreselor tehnologice rapide, a explicat Kulkov făcând referire la concluziile unui studiu efectuat alături de colegii săi de la universităţi din Finlanda, Franţa şi Regatul Unit şi publicat în jurnalul ştiinţific Futures.

„Din ce în ce mai mulţi oameni vor purta dispozitive portabile pentru a-şi monitoriza starea de sănătate. Aceste dispozitive vor fi conectate cu medici şi spitale”, a spus Kulkov, adăugând că unii dintre aceşti senzori vor fi sub formă de implanturi. Astfel de dispozitive vor permite medicilor să facă recomandări referitoare la modificări ale stilului de viaţă, într-un stadiu incipient, acest lucru având drept efect o stare de sănătate mai bună şi o durată de viaţă mai lungă, a spus el.

Progresele din alte domenii vor contribui, de asemenea, la o viață mai lungă, au concluzionat oamenii de ştiinţă. Pandemia COVID-19 a dus la o mai bună cunoaştere a modului în care poate fi realizată o monitorizare mai eficientă a virusurilor, în timp ce IA este deja utilizată pentru diagnosticarea mai rapidă a afecţiunilor şi pentru a dezvolta noi tratamente, a precizat Kulkov.

Citește și:

Partenerii noștri