• Pilotul Alpine Esteban Ocon, fan Marvel, a primit o invitație la filmările pentru ,,Deadpool 3″.
  • Reynolds a fost anunţat luni, alături de alţi actori, Rob McElhenney şi Michael B. Jordan, într-un grup de investitori care a preluat o participaţie de 24% din capitalul social al echipei Alpine.
  • Francezul Ocon le-a declarat reporterilor la Marele Premiu al Austriei că a luat legătura cu Reynolds pe WhatsApp după ce a fost anunţată tranzacţia.

Pilotul Alpine Esteban Ocon se bucură deja de avantajele faptului că Ryan Reynolds a investit în echipa de Formula 1 deţinută de Renault, el primind o invitaţie pentru a i se alătura starului de la Hollywood la filmările pentru ,,Deadpool 3″ , scrie Reuters.

Reynolds a fost anunţat luni, alături de alţi actori, Rob McElhenney şi Michael B. Jordan, într-un grup de investitori care a preluat o participaţie de 24% din capitalul social al echipei Alpine.

Francezul Ocon le-a declarat reporterilor la Marele Premiu al Austriei că este un mare fan al benzilor desenate Marvel Comics şi că a luat legătura cu Reynolds pe WhatsApp după ce a fost anunţată tranzacţia.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

,,Mi-a spus că sunt invitat pe platourile de filmare din Londra la filmul Deadpool, aşa că voi merge cu siguranţă” , a adăugat el.

,,Mi-a mai spus că abia aşteaptă să înveţe din lumea noastră, să vadă cum funcţionează lucrurile şi doar să avem o discuţie despre curse. „

Ocon a spus că a fost în simulatorul echipei, pregătindu-se pentru Spielberg, şi i-a trimis lui Reynolds o fotografie cu vederea sa din cockpit.

Actorul, care a lipsit luni de la o prezentare a strategiei Alpine la Enstone, i-a trimis apoi numărul său de telefon şi adresa de e-mail.

Deadpool 3 este programat să fie lansat în noiembrie 2024.

Reynolds şi McElhenney sunt, de asemenea, cunoscuţi în întreaga lume ca proprietari ai clubului de fotbal galez Wrexham, care a revenit în Liga engleză de fotbal în aprilie anul acesta, în calitate de campion al cincilea eşalon.

Serialul lor documentar ,,Welcome to Wrexham” s-a dovedit a fi un mare succes în America de Nord, iar unii fani Alpine se întreabă dacă nu cumva ar putea fi în pregătire un ,,Welcome to Enstone” .

Formula 1 se bucură de o creştere a popularităţii în America de Nord, în mare parte datorită succesului docu-serialului Netflix ,,Drive to Survive” şi a extinderii calendarului la trei curse în SUA.

Citește și

Zgomotul de fond al Universului: Unde gravitaţionale generate de găuri negre au fost detectate pentru prima dată

O „geantă de mână” microscopică a fost vândută cu peste 60.000 de dolari la o licitație

Alimentul consumat de cei care trăiesc până la 100 de ani. Comunități unice de pe glob în care oamenii au o viață lungă și sănătoasă

Partenerii noștri