- Un grup britanic de protecție a vieții sălbatice caută o persoană care să lucreze timp de 13 luni pe una dintre cele mai îndepărtate insule din lume.
- Societatea oferă un salariu cuprins între 25.000 și 27.000 de lire sterline.
- Gough este o insulă vulcanică aflată în sudul Oceanului Atlantic, nelocuită, care aparține Marii Britanii.
Un grup britanic de protecție a vieții sălbatice caută o persoană care să lucreze timp de 13 luni pe una dintre cele mai îndepărtate insule din lume, scrie BBC.
Advertisment
Gough este o insulă vulcanică aflată în sudul Oceanului Atlantic, nelocuită, care aparține Marii Britanii. Insula se află la aproximativ 2.400 kilometri de continentul african, iar pentru a ajunge aici este nevoie de o călătorie de șapte zile cu barca din Africa de Sud.
În prezent, pe insulă lucrează șapte persoane, două dintre acestea fiind Rebekah Goodwill și Lucy Dorman, biologi pentru Societatea Regală pentru Protecţia Păsărilor (RSPB).
Recomandări
Contractul lui Goodwill va expira în septembrie, astfel că RSPB a început să caute un înlocuitor.
Societatea oferă un salariu cuprins între 25.000 și 27.000 de lire sterline, dar locul de muncă vine cu mai multe cerințe și condiții dificile de trai.
Jobul presupune „zile lungi” de urmărire a speciilor de păsări marine și necesită persoane care se pot adapta într-un „mediu provocator și îndepărtat”, potrivit anunțului postat de asociație.
De asemenea, candidații trebuie să aibă „o diplomă în științe sau experiență echivalentă într-un domeniu relevant”, precum și „experiență în manipularea și monitorizarea păsărilor/ animalelor sălbatice” .
Lucy și Rebekah, de exemplu, urmăresc mișcările diferitelor păsări pe cale de dispariție, cum ar fi albatrosul cu nas galben din Atlantic, petrelul de Atlantic și prionul MacGillivray, și colectează date.
Potențialii angajați trebuie să știe că vor înfrunta o vreme capricioasă și posibil să nu aibă parte de alimente proaspete timp de un an.
„Cred că Bekah și cu mine, fiind britanice, suntem obișnuite să plouă. Adică, aici chiar plouă mult… Principalul lucru de care îmi e dor este să mănânc un morcov suculent sau să pot să mușc un măr. Dar, în afară de asta, nu simt că îmi lipsesc prea multe” , a spus Lucy, pentru BBC.
Alimentele pe care angajații de pe insulă le consumă sunt congelate, aprovizionarea se face doar o singură dată pe an, acestea fiind depozitate în două congelatoare.
„Unul este plin de legume congelate, iar celălalt cu carne congelată. Mai avem o mulțime de conserve congelate de fructe și legume. Ei ne aprovizionează cu alimente pentru un an” , a spus Rebekah.
Deși au condiții limitate și sunt izolate de restul lumii, cele două britanice spun că se simt mult mai conectate cu prietenii și familia. Au acces la internet, astfel că pot păstra legătura, iar sprijinul echipei compensează momentele provocatoare.
„Este o comunitate foarte drăguță aici, așa că putem să împărtășim povești, să învățăm unii de la alții și să ne sprijinim reciproc atunci când nu poți fi la o nuntă sau la o înmormântare” , a mai spus Rebekah.
Citește și
STUDIU. Cu ce sunt câinii de la Cernobîl diferiți de ceilalți? Descoperirile oamenilor de știință demonstrează detaliile care îi diferențiază
FOTO. Google Maps a făcut o actualizare a dezastrului din orașul ucrainean Mariupol. Cum arată după bombardamente
Partenerii noștri