- Melania Trump le-a urat duminică „Paște fericit!” celor patru milioane de urmăritori de pe Instagram și Twitter.
- Fostul model de origine slovenă nu a mai fost văzut în public din 30 martie.
- Fostul președinte american Donald Trump a transmis, de asemenea, un mesaj de Paște duminică.
Fosta primă doamnă s-a ținut departe de ochii publicului în timp ce Trump a fost acuzat de mai multe ilegalități.
Advertisment
Melania Trump le-a urat duminică „Paște fericit!” celor patru milioane de urmăritori de pe Instagram și Twitter – reușind să pună capăt unei absențe de o lună de zile de pe rețelele sociale, scrie The Independent.
Fosta primă doamnă a postat o fotografie cu un trandafir roz împreună cu mesajul: „Paște fericit!” .
Recomandări
Doamna Trump, în vârstă de 52 de ani, a fost absentă atunci când soțul ei, Donald Trump, a zburat la New York săptămâna trecută pentru a fi pus sub acuzare din cauza falsificării dosarelor legate de plătile ilegale făcute în campania din 2016, ce vizează o schema de plată în bani către starul de filme pentru adulți, Stormy Daniels.
Ea nu a participat nici la conferința de presă pe care fostul președinte a ținut-o marți seară la Mar-a-Lago, la întoarcerea în Florida, unde le-a mulțumit copiilor săi, fără a-și menționa soția.
Cu toate acestea, tatăl Melaniei Trump, Viktor Knavs, a stat în primul rând, printre cei doi fii ai lui Trump, Eric și Don Jr.
Fostul model de origine slovenă nu a mai fost văzut în public din 30 martie.
Fosta consilieră a Melaniei Trump, Stephanie Winston Wolkoff, a declarat săptămâna trecută pentru Page Six că această absență evidentă nu înseamnă că mariajul lor se destramă.
„Melania trăiește într-un turn de fildeș al negării” , a spus Winston Wolkoff. „Tăcerea ei este deliberată, este arma, alegere și armura ei” .
Într-un mesaj publicat în duminica Paștelui pe site-ul său de socializare, Truth Social, Trump le-a urat „Paşte fericit tuturor!” , inclusiv deocraților radicali de stânga.
Într-o postare ulterioară, fără context, el a scris: „Al treilea război mondial” .
Fostul preşedinte american Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile din 2024, a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare în legătură cu plăţi neregulamentare făcute actriţei de filme pentru adulți Stormy Daniels în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să nu facă publică o relaţie sexuală între cei doi.
Cazul Stormy Daniels nu este singular, iar plăți similare au fost făcute și pentru fostul model Playboy Karen McDougal (care a primit o plată de 150.000 de dolari de la AMI, editorul National Enquirer) și o plată de 30.000 de dolari făcută de AMI către un portar de la Trump Tower (poveste dezvăluită de New Yorker în 2018).
Partenerii noștri