- De cele mai multe ori, trecerea la ora de vară are repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației.
- Trecerea la ora de vară poate cauza stări de nervozitate și oboseală.
- În această perioadă de trecere sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii.
În noaptea de 25 spre 26 martie 2023, ora 3:00 va deveni ora 4:00. România face parte dintre ţările în care a fost introdusă ora de vară. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene. Acest orar se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie.
Advertisment
În România, ora de vară a fost instituită permanent începând cu anul 1979. Până în anul 1997, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin.
Senatul SUA a adoptat pe 16 martie 2022, o măsură care va face ca ora de vară să devină permanentă pe întreg teritoriul Statelor Unite. Legea a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi, însă trebuie să treacă și de Camera Reprezentanților și să fie apoi promulgată de președintele Joe Biden.
Recomandări
În 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European a publicat un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei. În schimb, cercetarea a scos în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii umane, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier.
Cum ne poate afecta trecerea la ora de vară?
De cele mai multe ori, trecerea la ora de vară are repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Astfel, în această perioadă de trecere sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii deoarece nu se pot adapta atât de repede la noua oră.
În același timp, trecerea la ora de vară poate cauza stări de nervozitate și oboseală deoarece acest proces de adaptare se manifestă diferit de la o persoană la alta. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și, odată cu el, pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.
Citește și:
- Cum a declanșat desenul unui copil o anchetă. Ce au făcut autoritățile din Rusia?
- Gerard Piqué rupe tăcerea. Ce spune fostul fotbalist despre impactul divorțului asupra celor doi copii
- FOTO. Cum arată cel mai mare buncăr nuclear din Scoția. Acesta este ascuns sub un deal din Edinburgh
Partenerii noștri