Leurda sau Allium Ursinum este denumită în popor, usturoiul sălbatic sau usturoiul ursului.

Civilizațiile antice foloseau usturoiului sălbatic încă de acum 12.000 mii de ani.

Primele dovezi apar în perioada mezolitică, dar și în unele așezări neolitice din Elveția. Specia este răspândită în Europa, Asia, Africa și chiar Siberia.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Numele ar fi legat de costelația Ursa Mare, care este vizibilă în Emisfera Nordică, mai ales că usturoiul sălbatic este una dintre cele mai nordice specii de Allium.

Popular, ar fi câștigat numele de Ursinum, datorită ursului care atunci când se trezește din hibernare mânâncă leurdă pentru a elimina toxinele din corp dar și pentru a-și restabili puterea.

Triburile germanice credeau că această plantă ar fi sursa puterii și a fertilității urșilor.

Romanii au folosit leurda pentru a ajuta la tratarea răcelilor și a problemelor respiratorii, iar în Grecia, leurda era considerată un tonic excelent pentru sănătate.

Planta sălbatică era atât de apreciată în Irlanda încât, conform legilor Brehon, exista o penalizare pentru furtul ei de pe teren privat, iar braconierul trebuia să plătească proprietarului terenului „două vaci de lapte și jumătate”.

Tot în Irlanda, bătrânii plantau usturoi sălbatic lângă căsuțele lor pentru a alunga zânele și a aduce noroc.
În multe culturi europene, se credea că usturoiul sălbatic poate fi folosit ca talisman de protecție, împotriva spiritelor rele, dar și pentru a aduce prosperitate.

Planta care conține de patru ori mai mulți compuși de sulf decât usturoiul, a fost folosită în Primul și al doilea război mondial la dezinfectarea rănilor.

Astăzi, usturoiul sălbatic stimulează digestia și ajută la eliminarea toxinelor din organism.


Este adesea folosit ca remediu pentru probleme respiratorii, cum ar fi o răceală comună sau bronșita. Îți întărește sistemul imunitar datorită conținutului de vitamina A, C, fier, calciu și magneziu.

La fel ca și ursul după hibernare, leurda simbolizează trezirea la viață, odată cu venirea primăverii.

Așa că nu ezita să o folosești în rețetele de pesto pentru paste, în salate, supe, unturi și sosuri.

Bucură-te de gusturile primăverii.

Partenerii noștri