Nu este o maletă, este armura seducției! „

Maleta datează din Europa medievală, cavalerii o purtau sub cămașa de zale metalice pentru a le proteja gâtul. A rămas cu rol utilitarist pe tot parcursul anilor 1800, și a fost destinată muncitorilor și sportivilor – roluri ocupate exclusiv de bărbați.

Segmentul feminin nu avea voie să poarte în public acest articol vestimentar. Se considera că maleta avea un aer mult prea dur, prea masculin ca să fie împrumutată în garderoba femeilor.

Dramaturgul londonez Noël Coward a fost admirat pentru modul în care obișnuia să poarte bluza turtleneck, iar în scurt timp, imaginea sa a fost copiată și de alți bărbați care sperau să obțină același look sofisticat. Astfel, la mijlocul anilor 1920, bluza pe gât devenise populară și a început să împrumute valențe proprii.  Și Actorul Clark Gable obișnuia să poarte bluze pe gât în tonuri de beige, lucru care a propulsat articolul pe cele mai înalte culmi. Astfel, în anii 1930, turtleneck-ul devenise un must-have!

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

După cel de-al Doilea Război Mondial, și femeile au început să revendice maleta ca fiind a lor. Rămâne iconică imaginea lui Marilyn Monroe din Life Magazine. Editorialul foto o surpinde pe Monroe cu un aer sfidător, extrem de asumată într-un articol codificat, atât de masculin.

Între timp, maleta a devenit uniforma intelectualilor. Era favorita tuturor, bluza a devenit atât de înrădăcinată cultural încât s-a transformat într-un clișeu.

În anii ’60, pe măsură ce mișcările feministe pentru drepturile civile au năvălit spre centrul vieții publice, maleta s-a transformat în uniformă de protest. Era combinată cu trench-uri din piele și berete, o compozitie vestimentară  prezentată în cel mai reprezentativ posing – cu pumnii ridicați!

Astăzi, bluza pe gât este un element basic din garderoba tuturor, care încă își păstrează spiritul subversiv și cerebral, oferind în același timp protectie și căldură, atributele sale practice și aluzive, combinându-se pentru a ajuta la stabilirea amprentei vizuale a unei imagini puternice, de neegalat!

Partenerii noștri