• Weekend plin de festivaluri de artă și de film pentru bucureșteni
  • Sunt ultimele zile în care poți vizita Romanian Design Week și Art Safari
  • Astăzi este și Noaptea Albă A Filmului Românesc

După mai bine de șase luni în care ai stat în casă departe de distracție și relaxare, evenimentele revin printre noi. Hai să îți arăt o listă cu toate activițătile pe care le poți face weekend-ul acesta:

Artă

Sunt ultimele zile în care mai poți ajunge la ediția 2020 a Romanian Design Week, un festival dedicat industriilor creative de la noi și care are ca temă anul ăsta: SCHIMBAREA. Te așteaptă două hale la Combinatul Fondului Plastic, e undeva prin Sectorul 1, pe lânga Casa Presei, un loc inedit, pe care poate nu l-ai accesa cu altă ocazie. Una dintre hale este dedicată schimbărilor la care ne-a obligat pandemia – soluții creative în lupta cu pandemia. Iar cealaltă hală, hala principală, e o mostră din ce vezi în mod normal la Romanian Design Week: obiecte de design, obiecte vestimentare. Pentru că vorbim o așa temă, toate sunt realizate prin tehnici inovative, s-a folosit foarte mult reciclarea, o să vezi, și o să-ți placă. În curte te poți juca tenis de masă, badminton și mini golf. Până duminică, inclusiv, e de accesat.

Tot până duminică mai poți merge și la Art Safari, un muzeu itinerant, care anul ăsta a transformat în expoziție de artă o clădire de birouri de pe Calea Victoriei, Victoria Tower, mai exact. Te așteaptă acolo 11 mii de metri pătrați de artă românească de patrimoniu și contemporană. Vezi Sabin Bălașa, vezi Gheorghe Petrașcu.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Filme

Trecem la film, pentru că azi e Noaptea Albă A Filmului Românesc. Multe premiere și avanpremiere, în mai multe cinematografe din oraș, inclusiv noul film al lui Dan Chișu, 5 minute. Mai ai o șansă să revezi pe marele ecran și Balanța, lui Pintilie, restaurat în format 4K. Și dacă tot am zis de film românesc, de azi ai în cinematografe și documentarul Acasă – My Home, premiat la Sundance și care spune povestea familiei ce a locuit vreme de 18 ani în mijlocul naturii din Delta Văcărești.

Tot pe film, ai American Independent Film Festival, la Cinema Muzeul Țăranului Român și în Curtea de Onoare a Muzeului Național de Artă Al României. Un bilet la festival îți aduce și un bilet la muzeu. Îți recomand să vezi duminică seară filmul care a deschis Berlinala anul ăsta, My Salinger Year, despre o scriitoare în devenire care se angajează.

Partenerii noștri