- Niciodată nu a fost mai ușor să ne distragem atenția.
- Cea mai la îndemână metodă de îndepărtare a plictiselii este și cea mai nocivă conform cercetătorilor.
- Mihaela Bercea, psiholog îți explică cum reușesc oamenii să devină dependenți de social media și cum putem să combatem acest fenomen.
Plictiseala. Starea mentală de care te lovești mereu și pe care o alungi atunci când te conectezi la mediul virtual. Cea mai la îndemână metodă de îndepărtare a plictiselii este și cea mai nocivă conform cercetătorilor.
Advertisment
Ca parte a studiului, psihologii au intervievat 15 subiecți cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani din Anglia și Irlanda cu privire la experiența de izolare în timpul pandemiei COVID. Invariabil, aceștia au vorbit despre plictiseală și au menționat că apelează frecvent la rețelele de socializare pentru a trece timpul.
Consecințele? Sentimente de goliciune interioară, ceață mentală și îndepărtare de realitate.
Recomandări
„Într-adevăr ea ne dă un confort foarte mare în a alunga sentimentul de plictiseală, care, deși ar părea un sentiment negativ este unul care ne duce în a forma și a crea obiceiuri productive. Este un mediu, cum am spus, periculos, cu un potențial negativ, acesta al rețelelor sociale și trebuie abordat cu foarte mare grijă și cu conștiință a supra a ceea ce ne îndreptăm.” a spus , Luana Mușat, expert social media.
Plictiseala profundă schimbă vieți
Mihaela Bercea, psiholog îți explică cum reușesc oamenii să devină dependenți de social media și cum putem să combatem acest fenomen.
„Este extrem de important să găsim această balanță între. Social media are extrem de multe lucruri frumoase, oportunități în carieră. Ne conectăm cu oameni pe care nu i-am văzut de mult, cu oameni din diferite părți ale lumii. Suntem expuși la diferite socializări, la diferite culturi, ne simțim văzuți, ne simțim auziți. Așa că, avem nevoie să înțelegem că aceste lucruri sunt importante, dar efectele negartive sunt la fel de importante.
Cel mai simplu lucru pe care putem să-l facem este să verificăm, fiecare dintre noi, timpul pe care-l petrecem pe social media pe zi. Ați fi surprinși să vedeți că oamenii în general petrec mai mult timp decât cred că petrec.” , a spus Mihaela Bercea, psiholog.
Partenerii noștri