Felix Damian, Balazs Barabas și Mihai Precup – Secretar de Stat Ministerul de Finanțe

  • Aproape cinci miliarde de lei este profitul net al băncilor din România, în prima jumătate a acestui an. Dobanzile mai mari și-au spus cuvântul – au adus venituri de 12 miliarde de la începutul anului până acum.
  • Criză, criză, dar tehnologia merge înainte. Peste 1000 de producători își prezintă la Berlin cele mai noi dispozitive. Care sunt produsele vedetă, aflăm în direct, chiar de acolo.
  • România Educată… de nemți. Nici ei n-au fost mulțumiti de Iohannis? Ambasada Germaniei pregătește milionul de euro – ca să fie mai mulți vorbitori de germană în România.
  • Nu ne duceți cu zăhărelul, strigă spre București Zaharova, purtatoarea de cuvânt al Ministerului de externe rus: spuneți că acordati ajutor umanitar Ucrainei, dar de fapt le livrați arme.
  • Odată cu începutul școlii, Primăria Bucureștiului ne dă temă: analizați din punct de vedere stilistic, estetic și… financiar următorul pasaj! E vorba de Pasajul Unirii, pe care promite să-l redeschidă duminică. Ne-am făcut temele la Știu și chiar îl analizăm, în această seară!
  • Concluzia la care nu se așteptau economiștii când au luat familiile la bani mărunți. Femeile singure și fără copii fac mai mulți bani decât cele măritate.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri