• Nu mai trebuie să mergi la ocean ca să te bucuri de senzaţii tari, acum poţi să faci surf pe lacurile din ţară
  • Plăcile electrice de surf au apărut prima data în Bilbao, iar de doi ani le găseşti şi în România, la Cluj
  • placă electrică costă între 5.000 şi 10.000 de euro, dar se pot închiria cu 200 de lei pe oră

Te-a tentat vreodată să faci surf, dar n-ai ajuns niciodată la ocean să încerci nebunia asta? Îți dau o variantă mai aproape.

La Tarniţa, în judeţul Cluj, găseşti plăci electrice de surf care te fac să trăieşti senzaţii tari pe lacurile din zonă, fără să mai ai nevoie de vânt sau valuri. Cu o astfel de placă electrică prinzi chiar şi 40 de km la oră.

Gabi Pintea, reprezentant plăci de surf electrice: Prima placă intermediară de viteză este aceasta, este foarte bună pentru începători şi atinge o viteză de până la 30 de km la oră, următoarea placă este vârful de gamă, are două motoare, două baterii, aceasta prinde 45 de km la oră, este şi cea mai scumpă dintre toate. Următoarea este de plimbări, pentru familii, încap două persoane. Prinde între 6 şi 12 km la oră.“

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Cristian este medic de meserie, dar de curând a descoperit acest sport şi s-a îndrăgostit. Doar 10 minute i-a luat să înveţe cum să facă surf pe lac.

Cristian Petri, client:Îţi dă libertate, lucru pe care nu îl găseşti în oraş. Când le-aţi descoperit? Din păcate doar de o săptămână şi deja sunt ca un drog. Pe viitor vrem să achiziţionăm o variantă dintre ele.“

O oră cu placa costă între 80 şi 200 de lei.

Liviu Deceanu, reprezentant plăci de surf electrice: Riscurile sunt minime. În afară de o căzătură în apă, nu poţi să păţeşti nimic. Avantajul lor principal este că în primul rând sunt eco, pe de altă parte este ideea de a practica sport, ele solicită fizic muşchii picioarelor.“

Începând cu această lună, pe lacurile Tarniţa şi Fântânele din Cluj navigaţia este interzisă, cu excepţia ambarcaţiunilor cu motoare electrice sau a celor propulsate prin forţă umană şi eoliană.

Partenerii noștri