• Pictorul abstract afro-american Sam Gilliam a murit la vârsta de 88 de ani.
  • Primul artist afro-american care a reprezentat Statele Unite la Bienala de la Veneţia, în 1972, a decedat la domiciliul său din Washington.
  • Lucrările lui revoluţionare (…) au schimbat istoria artei”, au scris mai mulți reprezentanţi ai galeriilor.

Pictorul abstract afro-american Sam Gilliam, cunoscut pentru tablourile sale pline de culoare, a murit la vârsta de 88 de ani, informează The New York Times.

Pictorul, născut în 1933 în statul Mississippi, primul artist afro-american care a reprezentat Statele Unite la Bienala de la Veneţia, în 1972, a decedat la domiciliul său din Washington în urma unei insuficienţe renale.

Sam Gilliam a fost unul dintre giganţii modernismului”, a spus Arne Glimcher, fondatorul galeriei Pace, citat într-un comunicat. Sam întruchipa un spirit vital de libertate, obţinut prin curaj, ferocitate, sensibilitate şi poezie”, a adăugat David Kordansky, reprezentant al galeriei cu acelaşi nume.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Sam Gilliam, un gigant al modernismului

La sfârşitul anilor 1960, Sam Gilliam, care începuse deja să picteze forme colorate pe pânze pliate pe care le prindea apoi într-un cadru, a realizat una dintre cele mai emblematice serii ale sale, Drapes”, eliberând complet pânza din ramă pentru a o lăsa să atârne liber din tavan sau pe pereţi.

Lucrările lui revoluţionare (…) au schimbat istoria artei”, au scris mai mulți reprezentanţi ai galeriilor. Gilliam a transformat cadrul picturii şi relaţia sa cu contextul spaţial şi arhitectural în care este privită’‘.

1968 a fost un an de revelaţie şi de determinare”, a explicat artistul afro-american într-un interviu mai vechi. Ceva plutea în aer şi, în parte, acesta este spiritul în care am pictat Drapes„, a dezvăluit el.

Trei dintre picturile din această serie sunt expuse în prezent la sediul Fundaţiei Louis Vuitton din Paris, în cadrul expoziţiei La Couleur en fugue”, deschisă până pe 29 august 2022.

Partenerii noștri