• Într-un sondaj realizat de Washington Post, Armand Gamache i-a surclasat pe legendarii Sherlock Holmes şi Hercule Poirot în preferinţele iubitorilor de romane poliţiste.
  • Inspectorul creat de scriitoarea canadiană Louise Penny i-a „detronat” pe Sherlock Holmes şi Hercule Poirot.
  • Romanul aduce o premieră pentru că acțiunea se petrece pentru prima dată în Franța, prilej pentru cititori să descopere deliciile Parisului și farmecul cultural.

Secretul lui Armand Gamache, detectivul care i-a „detronat” pe Sherlock Holmes şi Hercule Poirot în preferinţele iubitorilor de romane poliţiste.

Genialul Sherlock Holmes, bonomul Hercule Poirot sau legendara Miss Marple, Harry Bosch sau Alex Cross? Indiferent că e vorba despre personaje ale romanului poliţist clasic sau eroi ai literaturii moderne de acest gen, dezbaterea cu tema „cine e cel mai grozav detectiv” a aprins imaginaţia cititorilor dintotdeauna.

Deşi e greu de crezut că personaje precum Sherlock Holmes sau Poirot pot fi depăşite în popularitate, într-un sondaj realizat de Washington Post, Armand Gamache, inspectorul creat de scriitoarea canadiană Louise Penny, a surclasat personajele devenite legendare.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Cei mai populari detectivi ai romanului poliţist clasic, nedetronaţi până acum de niciun alt erou al genului, au fost depăşiţi în preferinţele cititorilor de inspectorul-şef de la Secţia de Omucideri a Sûreté du Quebec, Armand Gamache. Protagonist al 18 romane traduse în 31 de limbi, Gamache, personajul central al romanului ,,Toţi diavolii sunt aici” publicat recent de Editura Trei, este urmat în clasamentul realizat de Washington Post de Sherlock Holmes, Hieronymus „Harry” Bosch şi Hercule Poirot.

Publicată în 2006, prima carte din serie, „Still Life”, a debutat ca nr. 1 în top bestseller New York Times. Romanele care i-au urmat au avut acelaşi parcurs de succes şi au câştigat importante premii ale literaturii de profil – WA New Blood Dagger, Arthur Ellis, Agatha, de şapte ori la rând şi au fost finaliste la Edgar Award for Best Novel.

Romanul ,,Toți diavolii sunt aici”  aduce o premieră în serie, pentru că acțiunea se petrece pentru prima dată în Franța, prilej pentru cititori să descopere deliciile Parisului gastronomic și farmecul Parisului cultural. 

Partenerii noștri