• Mult zgomot pentru nimic. Direcția pentru investigații criminale din Argeș a crezut că a dat peste un artefact din secolul al 18-lea nedeclarat. Coiful, căci despre asta era vorba, s-a dovedit de fapt a fi mai degrabă o jucărie mult mai nouă.
  • Dupa scandal, mulți viteji se arată. Nicușor Dan schimbă regula pentru programul ,,Străzi deschise”: fără muzica tare, fără amplificatoare. Ca să se audă mai bine claxoanele, motoarele și tramvaiele de pe bulevardele din împrejurimi.
  • Britanicii se simt tot mai mult ca peștii pe uscat. Unul din meniurile lor preferate – fish and chips, e tot mai scump și mai greu de găsit. O parte de vină o are și ,,Marele rechin” de la Kremlin.
  • Ai grijă ce îți dorești – e foarte posibil să nu ți se întâmple niciodată! Doar cinci la sută dintre români au meseria visată în copilărie. Pe primul loc, culmea, nu e medic, IT-ist sau manager! E învățător!
  • Convenția anuală a susținătorilor armelor de foc a început în Houston, Texas, la 250 de kilometri distanță de școala în care acum trei zile și-au pierdut viața 19 copii și doi profesori, în urma unui atac cu arma. În Statele Unite au crescut cu 800 la suta vânzările de rucsacuri anti-glonț pentru copii.
  • Regina Elisabeta a rămas tablou când a văzut de ce e în stare inteligența artificială. Portretul reginei realizat de computer îi face pe critici să se întrebe: e sau nu artă atunci când e concepută de un soft?

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri