• Alegătorii elveţieni au votat prin referendum propunerea de a obliga Netflix, HBO, Amazon sau Disney, să investească o parte din veniturile lor generate în Elveţia în producţia de filme naţionale.
  • În cadrul referendumului obligatoriu privind ceea ce este numit „Lex Netflix”, alegătorii elveţieni au decis dacă serviciile internaţionale de streaming trebuie să investească 4% din veniturile pe care le realizează în Elveţia în producţia locală de filme.
  • Atât Franţa, cât şi Italia obligă serviciile de streaming să investească o parte din veniturile lor – până la aproximativ 20% – în conţinut european în limbile locale.

Alegătorii elveţieni au votat prin referendum propunerea de a obliga serviciile globale de streaming TV, cum ar fi Netflix, HBO, Amazon sau Disney, să investească o parte din veniturile lor generate în Elveţia în producţia de filme naţionale.

Aproximativ 58% dintre alegători au susţinut propunerea, potrivit primelor proiecţii ale radiodifuzorului SRF, în cadrul unuia dintre cele trei scrutine naţionale desfăşurate în weekend în cadrul sistemului elveţian de democraţie directă, relatează Reuters.

În cadrul referendumului obligatoriu privind ceea ce este numit „Lex Netflix”, alegătorii elveţieni au decis dacă serviciile internaţionale de streaming trebuie să investească 4% din veniturile pe care le realizează în Elveţia în producţia locală de filme, aşa cum fac în prezent televiziunile naţionale.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Investiţiile pot lua forma cumpărării de emisiuni produse la nivel local, a realizării de programe proprii sau pot merge într-un fond de investiţii.

O lege similară a fost adoptată în Portugalia, unde furnizorii de servicii de streaming trebuie să plătească 1% din veniturile lor către Institutul Cinematografic şi al Audiovizualului (ICA).

Danemarca are în vedere o taxă de 5% pentru a sprijini producţia naţională de televiziune, în timp ce Spania intenţionează, de asemenea, să introducă o taxă.

Atât Franţa, cât şi Italia obligă serviciile de streaming să investească o parte din veniturile lor – până la aproximativ 20% – în conţinut european în limbile locale.

Partenerii noștri