Ce ne-a rămas bun după cei doi ani de pandemie

• Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat COVID-19, în martie 2020, ca fiind o pandemie.
• Orele online au accentuat discrepanțe la nivel educațional: nu toți copiii au putut ține pasul cu școala de acasă.
• Pandemia a schimbat în mod fundamental relația oamenilor cu aerul liber. Plimbările cu prietenii au luat locul întâlnirilor la o băutură sau la o cafea.

După doi ani de la începutul actualei pandemii, pare un moment bun să ne întrebăm ce schimbări – în ceea ce privește stilurile de viață și petrecerea timpului liber – ar putea să ne însoțească pentru totdeauna sau, cel puțin, pentru foarte mult timp, în urma pandemiei.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat COVID-19, în martie 2020, ca fiind o pandemie. Până în prezent, OMS a înregistrat, la nivel global, 464,809,377 de infectări. Distanțarea socială și schimbarea parțială a stilului de viață prin trecerea fie la învățământul online, fie la munca de acasă, au adus cu sine modificări la nivel de obiceiuri deprinse și de adaptare la modificări.

Obișnuința purtării măștii și strădania de a ne proteja

O mască s-ar putea găsi în continuare în buzunarele sau gențile oamenilor și ar putea să fie folosită uneori preventiv, în spațiile aglomerate sau în unele spații închise. Oamenii au învățat, de asemenea, că aceasta poate să aibă utilizări multiple – ca încălzitoare de față, ca scuturi împotriva mirosurilor neplăcute de pe stradă ori ca ascunzătoare a problemelor de piele. Utilizarea unei măști este acum normalizată.

La 17 noiembrie 1918, The New York Times a publicat un lung interviu cu comisarul de sănătate al orașului, Royal S. Copeland, intitulat „Lecții despre epidemie pentru data viitoare”. Dr. Copeland, care, câțiva ani mai târziu avea să devină senator al Statelor Unite, a vorbit despre succesul comparativ al orașului în combaterea gripei spaniole. La acel moment, gripa spaniolă omorâse aproape 20.000 de persoane în New York – un număr mult mai mic decât cele înregistrate în alte orașe. Dr. Copeland a atribuit acest rezultat în mare parte sistemelor și obiceiurilor instituite în timpul crizelor anterioare de sănătate publică.

Școala la distanță a fost un dezastru. Munca la distanță a fost fantastică

În interviul acordat în 1918 ziarului The Times, Dr. Copeland a atribuit capacitatea orașului de a menține numărul de cazuri de gripă la un nivel scăzut în parte insistenței sale ca școlile să rămână deschise. Logica era că cei 750.000 de copii din sistemul public de învățământ care locuiau în chirii ar fi fost mai bine protejați împotriva virusului în „clădiri școlare curate și aerisite”, unde, spunea el, „există întotdeauna un sistem de inspecție”. Apoi, bineînțeles, în urmă cu un veac, nu exista Google Classroom sau alte platforme asemănătoare. În 2021, cercetările au confirmat ceea ce observația i-a făcut pe mulți părinți să creadă: că pandemia a lăsat elevii cu restanțe academice și a mărit decalajul educațional, elevii cei mai vulnerabili rămânând cel mai mult în urmă.

Însă dacă închiderile prelungite ale școlilor nu au fost neapărat o idee bună, munca la distanță a fost o problemă cu totul diferită. Pentru cei ale căror locuri de muncă permiteau acest lucru, în loc să facă naveta, oamenii își petreceau timpul făcând exerciții fizice, gătind, ocupându-se de treburile casnice și petrecând timp cu familia. Productivitatea, adesea pierdută din cauza ședințelor, a crescut pentru mulți oameni. Acum, cel puțin în timpul unei întâlniri Google Hangouts, în care colegii de serviciu vorbesc, oamenii se pot ascunde în spatele unui avatar și pot desfășura activități personale în casă.

Accesibilitate

În timp ce oboseala Zoom este reală, trecerea la toate evenimentele virtuale a permis persoanelor care în mod frecvent nu pot participa din cauza dizabilităților, a distanței sau din alte motive să se prezinte și să ia parte la tot felul de lucruri. De ce nu putem face totul atât fizic, cât și virtual de acum înainte?

Petrecerea timpului cu oamenii pe care îi iubim

Pentru mulți oameni, pandemia a însemnat timp în plus cu persoanele cu care deja locuiau. Poate că a fost vorba de propria familie sau de un prieten cu care aceștia au împărțit chiria. Conviețuirea presupune răbdare și atenție față de cei cu care împărțim un apartament. Și, cu toate că nici momentele tensionante nu au lipsit, nu trebuie să uităm cât de mult îi iubim pe acești oameni, cum ne-au ajutat să trecem peste luni de anxietate și frică acută.

Toată lumea s-a îndrăgostit de mișcare și spațiu liber

Dacă nu aveai deja o bicicletă în prima fază a pandemiei, ai aflat curând că ideea strălucită de a merge imediat să îți cumperi una a fost împărtășită de mulți, mulți alții. Sportul și petrecerea timpului liber în natură, fie individual, fie alături de cineva apropiat, a devenit un obicei cu care mulți oameni s-au deprins în acești ultimi doi ani. Pandemia a schimbat în mod fundamental relația oamenilor cu aerul liber. Plimbările cu prietenii au luat locul întâlnirilor la o băutură sau la o cafea.