• Marea Britanie a anunțat joi, 16 iunie, că i-a sancționat pe comisarul rus pentru drepturile copilului și pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse.
  • La începutul lunii mai Kirill a fost inclus pe lista oficialilor ruși împotriva cărora Uniunea Europeană urma să impună sancțiuni.
  • Cu toate acestea Viktor Orban a anunțat că guvernul său nu va susține sancționarea patriarhului Rusiei.

Marea Britanie a anunțat joi, 16 iunie, că i-a sancționat pe comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, și pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, ca parte a unui nou val de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza crizei ucrainene, notează Reuters.

„Vladimir Gundyaev, cunoscut sub numele de Patriarhul Kirill, este capul Bisericii Ortodoxe Ruse. Kirill a făcut numeroase declarații publice de susținere a invaziei rusești în Ucraina”, se arată în partea de motivare a documentului, scrie TASS.

Kirill sub umbrela Ungariei

La începutul lunii mai Kirill a fost inclus pe lista oficialilor ruși împotriva cărora Uniunea Europeană urma să impună sancțiuni. Însă câteva zile mai târziu premierul ungar Viktor Orban a anunțat că guvernul său nu va susține sancționarea patriarhului Rusiei, afirmând că problema libertății religioase este „sacră și inviolabilă” în Ungaria, scrie HotNews.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Ministerul Afacerilor Externe a declarat că a sancționat-o pe Lvova-Belova pentru transferul și adopția forțată de copii ucraineni, în timp ce Kirill a fost vizat pentru „sprijinul său proeminent pentru agresiunea militară rusă în Ucraina”.

Comunicatul a adăugat că au fost sancționați, de asemenea, patru militari de rang înalt dintr-o unitate „despre care se știe că a ucis, violat și torturat civili” în orașul ucrainean Bucha.

„Îi vizăm pe cei care au facilitat și comis războiul (președintelui rus Vladimir) Putin și care au adus suferințe de nedescris în Ucraina, inclusiv transferul și adopția forțată de copii”, a declarat ministrul britanic de externe Liz Truss.

Guvernul a declarat că sancțiunile au vizat, de asemenea, aliații lui Putin, comandanții militari și traficanții de arme din Rusia și Myanmar.

Partenerii noștri