Îți vorbesc deseori despre inițiative noi. Te întrebi poate ce rămâne din ele, odată ce trece efectul de noutate?  De multe ori, adevărate instituții cu tradiție. ID Fest a apărut în 1997. Este un festival de teatru amator, organizat de liceeni. Dincolo de pasiunea pentru scenă, aceștia își completează astfel educația școlară cu deprinderi de comunicare publică și de organizare și gestiune de evenimente. Preluat din 2009 de asociația Ingenous Drama, festivalul își înnoiește an de an nu doar repertoriul, ci și echipa. Noi liceeni se implică în diversele departamente ce asigură întâlnirea cu publicul. Vin ca amatori, dar devin aici profesioniști: unii actori sau regizori, alții graficieni, publicitari, organizatori. Dincolo de teatru, festivalul face din fiecare un responsabil priceput. Hai să vedem cum se desfășoară acest proces și cum poate fi el reînnoit an de an…   Inițiativa câtorva liceeni entuziaști are azi 25 ani de tradiție. Copiii de ieri au devenit adulți. Și la fiecare nouă ediție, alți tineri amatori fac pasul spre rigoarea profesională. La ID Fest, ei deprind ce trebuie făcut serios în timp ce fac ce le place. Iar asta ne demonstrează iarăși că SMART IS THE NEW COOL.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri