- Miercuri noaptea rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini din perimetrul benzinăriilor.
- Benzinăriile din București vând carburanți, joi dimineață, cu circa 7,5-8,5 lei litrul de benzină și câteva cu peste 9 lei litrul de motorină.
- Nu există benzinării care să fi trecut de 10 lei pe litru, după cum avertizau zvonurile care au circulat miercuri pe rețelele de socializare.
Miercuri noaptea rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini din perimetrul benzinăriilor.
Advertisment
Benzinăriile din București vând carburanți, joi dimineață, cu circa 7,5-8,5 lei litrul de benzină și câteva cu peste 9 lei litrul de motorină, confrom Monitorul Prețurilor. Nu există benzinării care să fi trecut de 10 lei pe litru, după cum avertizau zvonurile care au circulat miercuri pe rețelele de socializare și au dus la o isterie care a făcut sute de șoferi din toată țara să stea la cozi să alimenteze.
Organe de control ale statului român vor face verificări în benzinăriile care au ridicat nejustificat prețul carbunantului.
Recomandări
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a declarat ieri, 09 martie că: „Nu există motive reale pentru creșteri accelerate de prețuri în România. Țara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă.”
Specula este grav pedepsită în situațiile de criză, cum este cea prezentă.
Ce spune ministrul Energiei
Într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că totul a început de la o scumpire în zonă de proximitate a graniței cu Ungaria, țară unde prețul carbunanților a crescut și benzinăriile nu mai sunt deschise non-stop.
„Panica s-a creat pe fondul unor prețuri de la granița româno-ungară. Am văzut acel preț de 11 lei/litru de benzină nejustificat, iar în acest sens românii trebuie să știe că în țara vecină, în Ungaria, s-a pus un plafon pe prețul benzinei și motorinei, iar produsul a dispărut de pe piața vecină. Benzinăriile din Ungaria nu mai sunt deschise non-stop și astfel această situație a început să influențeze prețul la frontiera noastră, dar în benzinării independente. Deci la graniță este o excepție și nu vorbim de lipsă de benzină și motorină. De aceea fac apel la români să nu stea la coadă la benzinării pentru că avem combustibilul necesar și nu la prețul dat ca exemplu.”
Cine a creat panica?
Dezinformarea a fost propagată aseară după ce au circulat știri false legate de faptul că prețurile la benzină/motorină vor crește brusc în această noapte, la peste 10 lei pe litru. Acest fapt a fost consecutiv cu panica creată de unele voci persuasive se pe scena politică românească.
Partenerii noștri