Statuia baronului von Brukenthal, care a stârnit dezbateri lungi despre necesitatea ei, a fost realizată pe baza unor donații. Mircea Ureche, unul dintre acționarii Boromir, un business man care trăiește de șase decenii în Sibiu, a plătit 80% din lucrare.

„Am sprijinit foarte multe proiecte în Sibiu, necondiționat! De felul meu sunt voluntar, mai ales dacă trebuie să construim ceva trainic. Eu consider Muzeul, pe lângă un obiectiv cultural și istoric, un punct de atracție turistică. Și am considerat că statuia va mări valoarea locului”, spune omul de afaceri.

Muzeul Brukenthal este sub tutela staului român și atrage, în fiecare an, sute de mii de turiști. Dar, puțini dintre noi au clar în minte, cine a fost cu adevărat, baronul care a dat numele muzeului.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Marius Ureche: „Nu intru în treaba cercetătorilor și istoricilor”

„Nu se spune că acest mare iluminist, incontestabil, și colecționar cum erau toți principii, baronii europeni, era la nivelul Europei, erau în același timp reprezentanți ai despotiei. Incontestabil se poate spune… represiunea”, a reacționat istoricul Răzvan Theodorescu.

Totuși, baronul Brukenthal a jucat un rol important în Transilvania. Cel care a plătit mare parte din realizarea statuii mai spune că oricât de controversat ar fi personajul, acțiunile lui n-au fost subiect de discuție în comunitate. Conform acestuia, statuia, va atrage cu siguranță mai mulți turiști.

„Eu sunt morar, mă preocupă meseria mea, nu intru în treaba cercetătorilor și istoricilor. Din ce am văzut eu, chiar și părerile lor sunt împărțite. Muzeul e un bun public, e vizitat de 3-400.000 de turiști anual, iar de pe urma lui trăiesc câteva zeci/sute de familii”, spune morarul Ureche.

Partenerii noștri