Asociația PAZ din Franța consideră că „rozătoarele suferă” și că „metodele sunt ineficiente”. „Toate costă foarte mulți bani și cu ce rezultate?”, întreabă Amandine Sanvisens, fondatoarea PAZ, care crede că ne-am putea gândi la metode mai blânde, cum ar fi contracepția, informează CNews.
Advertisment
„Pentru că suferă, este timpul să nu mai otrăvim șobolanii și să experimentăm alte metode”, solicită asociația PAZ, care dorește „să-i facă pe trecători conștienți” de existența rozătoarelor și „să schimbe modul în care animalele sunt privite”. Dar, mai presus de toate, organizația se adresează municipalității pariziene, sperând că va fi de acord să discute și să studieze utilizarea metodelor neletale.
Mai multe asociații pentru protecția animalelor – precum PAZ, L214, Fundația Brigitte Bardot sau chiar SPA – i s-au adresat primarului din Paris, Anne Hidalgo, cerându-i „să înființeze un grup de lucru destinat să gândească metode neletale și etice”. O scrisoare care a rămas fără răspuns.
Organizațiile pledează pentru lansarea unei lucrări de cercetare, sub îndrumarea primăriei și formată din experți: „biologi, urbaniști, arhitecți, medici veterinari, etologi, asociații de protecție a animalelor, companii inovatoare”, al căror obiectiv ar fi astfel „să identifice și să experimenteze” noi metode de combatere a șobolanilor, fără a fi neapărat nevoie să-i omoare.
Amandine Sanvisens spune că obiectivul este „de a avea o reflecție calmă asupra acestei întrebări” și „să aflăm mai multe despre comportamentul șobolanilor la Paris”, pentru a reuși „să acționăm în avans” pentru a evita înmultirea excesivă a rozătoarelor. Să luăm exemplul gestionării deșeurilor: „astăzi, doar 10% din containerele de gunoi stradale sunt etanșe. Operațiune are un cost, desigur, dar toate ar trebui să fie etanșe”.
Municipalitatea pariziană a lansat un plan de control al șobolanilor în valoare de 1,5 milioane de euro în decembrie 2016, favorizând măsuri curative și preventive, pe lângă acțiunile zilnice. La acea vreme, în grădinile orașului au fost amplasate adăposturi pentru containere și plase anti-șobolani, precum și 3.500 de coșuri etanșe, iar utilizarea metodelor letale (capcane, gheață uscată…) a fost intensificată.
Partenerii noștri