Cizmarii, după cum știe toată lumea, nu au întotdeauna cei mai buni pantofi. La fel ca multe companii de peste Ocean, filiala AstraZeneca din America le cere angajaților care revin la birou sau se întâlnesc cu clienții companiei să fie vaccinați împotriva Covid-19. Singura problemă: vaccinul pe care îl produce nu este autorizat în Statele Unite, informează Le Figaro.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a aprobat până acum doar trei seruri: Pfizer, Moderna și Jansen (Johnson&Johnson). AstraZeneca a primit undă verde în 87 de țări din întreaga lume și aproape 1 miliard de doze au fost deja administrate. „Pentru a proteja sănătatea și bunăstarea angajaților noștri și a celor din jur, trebuie să ținem cont de știință”, spune un purtător de cuvânt al AstraZeneca, citat de The New York Times.

Autoritățile americane au pus în mod repetat la îndoială eficacitatea AstraZeneca. Washington-ul chiar a promis că va dona altor state cele 60 de milioane de doze care fuseseră deja comandate. Și în Europa, vaccinul laboratorului din Oxford, mândria cercetării științifice britanice, a provocat dezamăgiri. Legăturile cu efecte secundare grave, cum ar fi tromboza, au stârnit suspiciuni publice și au limitat utilizarea vaccinului la anumite categorii de vârstă. Iar întârzierile repetate ale livrărilor au determinat Uniunea Europeană să renunte la contracte.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri