Coriandrul este una dintre cele mai vechi ierburi folosite de umanitate, fiind menționată în scrierile sanscrite de acum 5.000 de ani. Romanii au popularizat-o în Europa și a fost unul dintre primele condimente aduse în America.

Chiar dacă coriandrul este asociat cu bucătăria mexicană sau asiatică, se crede că planta are origini mediterane. În mormintele egiptene s-au găsit semințele de coriandru de acum 3000 de ani. Inclusiv în cel al regelui Tut. Atât egiptenii, cât și vechi greci credeau că coriandrul este afrodiziac.

A fost folosit în bucătăria chinezească de sute de ani și introdus în Marea Britanie de către romani. În 1670, britanicii au adus planta în America de Nord.  Mai există scrieri în care se zice că cuceritorii spanioli au introdus coriandru în America în jurul anilor 1500.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Coriandrul a fost menționat și în cartea 1001 de nopți, o carte veche de peste 1.000 de ani. Aici se precizează cum un anumit amestec din condiment ar fi ajutat un negustor să aibă copii.

Aroma de coriandru este extrem de controversată. Pentru unii, are un gust strălucitor și proaspăt, cu un gust de citrice; pentru alții, are gust de săpun. Fobia coriandru este de fapt un fenomen bine studiat, cu cercetări care indică faptul că ar putea avea o sursă genetică, ceea ce înseamnă că oamenii pot fi înclinați genetic să îi placă sau să nu le placă planta.
Ayurveda, vechiul sistem de vindecare pe bază de plante din India, menționează utilizarea coriandrului în multe rețete datorită proprietăților sale puternice de vindecare. Condimentul conține antioxidanți puternici, care previn deteriorarea.

Astăzi e foarte popular în America Latină unde apare într-o mare varietate de rețete. De la burritos, tacos, nachos sau în faimosul guacamole unde coriandrul verde este nelipsit.

Dacă folosești planta sub formă proaspătă, în mancărurile tale sau îl pui în băuturi, te ajută să sporești dragostea.
Iar dacă vrei să alungi energiile negative, poți culege coriandrul verde din grădină sau din balcon, îl faci buchețel și îl atârni în casă. Îți promit că îți ca aduce  mai multă pace.

Partenerii noștri