• Primul invitat de la Marius Tucă Show a fost regizorul Victor Ioan Frunză.
  • „Sistemele sociale se reformează, nu teatrul”, e de părere regizorul.
  • Victor Ioan Frunză: „Dacă ai o opinie contrară, ești în ofsaid.”

Primul invitat de la Marius Tucă Show a fost regizorul Victor Ioan Frunză.

„Sistemele sociale se reformează, nu teatrul. Locurile în care se face teatru sunt mai sigure pentru democrație. Teatrul își este suficient sieși. Administrațiile sunt datoare să asigure teatru cum asigură curent electric, transport public, salubrizare”, e de părere Victor Ioan Frunză, unul dintre regizorii grei de la noi.

Despre perioada comunistă

Victor Ioan Frunză: „A fost foarte grav. Eu sunt băiat de fost deținut politic, vă dați seama ce implicații avea. O vreme nici nu am avut voie să semnez cu tot numele. Era foarte greu, dar ce vreau să spun este că solidaritatea pe care răul acela la produs era remarcabilă. Asta făcea ca, în timpul comunismului, anumite lucruri să poată fi posibile. Acum suntem la polul opus. Nu mai există solidaritate și, din ce văd eu, nu o să mai existe nici omenescul pe care îl facem până la urmă, care dă sens existenței noastre.”

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

A doua venire a comunismului

Victor Ioan Frunză: „Când au venit comuniștii, au schimbat pentru că au zis că sunt prea mulți directori. Ei așa înțelegeau. Nu înțelegeau că este unul care dă direcția spectacolului. După plecarea comunismului, după prima plecare din România…
Marius Tucă: A mai venit?
Victor Ioan Frunză: Va mai veni. După prima plecare a comunismului din Romania, nimeni nu a mai revenit la titulatura de dinainte. Dacă vă uitați pe afișele dinainte, au rămas cu regizor […] în tot ce vedem, tot acest război ideologic, care se poartă deasupra noastră, este clar că dacă te uiți la modelele care se vehiculează, ele sunt specifice societăților comuniste. Bineînțeles, multe rafinate. Deci dacă vechiul comunism venea pus pe tancuri și dinspre stat catre om, acum vine dinspre Facebook, de la universități. Aproape că nu știi să te opui. Nu ai o formă de apărare. Dacă ai o opinie contrară, ești în ofsaid.”

Partenerii noștri