• Prinţesa Latifa, una dintre fiicele conducătorului din Dubai, pare să se bucure de libertate şi călătoreşte
  • O fotografie cu prinţesa Latifa, fiica şeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fost postată pe Instagram
  • „Suntem încântaţi să vedem că Latifa pare că are paşaport, călătoreşte şi se bucură de o libertate tot mai mare”, a declarat cofondatorul campaniei Free Latifa

Prinţesa Latifa, una dintre fiicele conducătorului din Dubai, pare să se bucure de libertate şi călătoreşte, a declarat luni un avocat al grupului care a militat pentru a nu mai fi ţinută în captivitate.

O fotografie cu prinţesa Latifa, fiica şeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fost postată pe Instagram, părând să se afle în străinătate, după ce în februarie a apărut într-un clip în care susţinea că este ţinută ostatică într-o vilă transformată în închisoare, unde nu avea acces la ajutor medical, relatează Reuters.

„Suntem încântaţi să vedem că Latifa pare că are paşaport, călătoreşte şi se bucură de o libertate tot mai mare. Aceştia sunt paşi pozitivi înainte. Pot, de asemenea, să confirm că mai mulţi membri ai echipei de campanie au fost contactaţi direct de Latifa”, a declarat David Haigh, cofondator al campaniei Free Latifa, refuzând să ofere mai multe detalii.

David Haigh a spus că poza, făcută în afara Emiratelor Arabe Unite, arată că Latifa, în vârstă de 35 de ani, deţinea propriul paşaport.

Ministerul de Externe din Emiratele Arabe Unite şi biroul de presă al guvernului din Dubai nu au vrut să facă niciun comentariu pe această temă.

Fotografia a fost postată pe contul lui Sioned Taylor, un profesor britanic la o şcoală administrată de stat din Dubai, şi le arătă pe cele două femei cu măşti, în interiorul unui aeroport, lângă o valiză mare: „Super vacanţă în Europa cu Latifa. Ne distrăm explorând!”.

Întrebat dacă Latifa este în regulă, răspunsul lui Taylor a fost „ea este grozavă”. Potrivit unui comentariu la postare, se pare că cele două se aflau în aeroportul Madrid-Barajas.

Prinţesa Latifa a fugit cu barca în 2018 şi planificase să solicite azil în Statele Unite. Ea a povestit că a fost interceptată de oamenii tatălui său după opt zile, apoi tranchilizată şi dusă din nou în Dubai.

O serie de filmări au apărut în februarie 2021 în care prinţesa Latifa spunea că este „ostatică” în „izolare” de peste un an „fără acces la asistenţă medicală”.

„Sunt într-o vilă. Sunt luată ostatică şi această vilă a fost transformată într-o închisoare”, a spus prinţesa în mesajul înregistrat cu telefonul mobil de la toaletă pentru că „este singura cameră cu uşă pe care o pot încuia”, spunea Latifa în februarie.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri