• Paul Pogba a fost numit omul meciului în „finala din grupe” dintre Franța și Germania
  • Francezul a imitat gestul recent al lui Cristiano Ronaldo
  • Pogba a dat la o parte o sticlă de bere Heineken din fața sa, deși aceasta nu conținea alcool

Paul Pogba, cel care a fost numit omul meciului în „finala din grupe” dintre Franța și Germania, a ținut să rămână în centrul atenției și după fluierul de final.

Întru gest asemănător cu cel al lui Cristiano Ronaldo, francezul a înlăturat și el o sticlă din fața lui, în timpul conferinței de presă de după meci. De această dată, nu a dat la o parte o sticlă de Coca-Cola, ci de Heineken.

Se cunoaște faptul că Paul Pogba este musulman, iar în această religie alcoolul este interzis. Dar, în același timp, berea dată la o parte de francez este fără alcool. Coca-Cola nu a luat nicio măsură împotriva lui Cristiano Ronaldo, deși au pierdut aproximativ 4 miliarde de euro din cauza gestului său. Compania a declarat doar că „toată lumea are dreptul să aibă preferințe la băuturi”.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Totuși, rămâne de văzut cum va reacționa și Heineken, mai ales că, precum Coca-Cola, a plătit mulți bani pentru ca acea sticlă să fie acolo. Este posibil ca francezul să fie amendat, dar mai mult ca sigur nu contează asta pentru el. A fost în centrul atenției, atât în timpul meciului, prin driblingurile sale creative, cât și după ce acesta s-a terminat, la conferința de presă.

Partenerii noștri