Poliţia din statul american New Hampshire a emis un mandat de arestare pentru cântăreţul Marilyn Manson, relateză BBC.

Manson, în vârstă de 52 de ani, este acuzat de două acte de agresiune, ca urmare a acţiunilor din timpul unui concert din 2019. Potrivit poliţiei, Manson şi impresarii lui au fost informaţi de existenţa mandatului de mai mult timp, însă artistul nu a făcut nimic în acest sens.

Departamentul de Poliţie din Gilford spune că, pentru fiecare acuzaţie, artistul riscă o pedeapsă de până la un an de închisoare şi o amendă de până la 2.000 de dolari. Poliţia a spus că acuzaţiile „nu sunt de natură sexuală”.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

La începutul acestei luni, fosta asistentă a lui Manson, Ashley Walters, l-a dat în judecată pe cântăreţ, acuzându-l de agresiune sexuală.

Echipa care se ocupă de Marilyn Manson a „negat vehement orice acuzaţie de agresiune”.

În februarie, Manson a fost concediat de casa de discuri Loma Vista Recordings în urma afirmaţiilor făcute de actriţa Evan Rachel Wood, care a spus că a fost „abuzată în mod repetat” de artist. Manson a negat şi atunci acuzaţiile.

Partenerii noștri