Marius Tucă Show începe diseară, de la șapte, la Aleph News. Vorbim de o ediție-eveniment cu Doina Levintza – scenograf, sculptor, designer, om de teatru.

“Ca să văd, îmi închid, mai întâi, ochii”. Am ales aceste cuvinte ale lui Gaugin pentru că arta Doinei Levintza transcende văzutul într-un mod subtil dar pătrunzător, concret. Orice creație pleacă de la un vis. Ceea ce se vede a fost mai întâi nevăzut. A fost visat, înțeles pe deplin și abia apoi transformat în văzut.

Doina Levintza nu are nevoie de o prezentare anume. O creație grandioasă, de o noblețe spirituală aparte, unică, o viziune cu totul excepțională sunt semnătura “Levintza”. A creat decoruri și costume pentru emisiuni de televiziune, pentru spectacole de teatru, a organizat show-uri de modă. De un indiscutabil bun-gust, costumele Doinei Levintza sunt grele, maiestuoase, personale, nu se pot uita.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

A creat costume pentru “Richard al II-lea”, „Richard al III-lea”, pentru „Portretul lui Dorian Gray”, pentru „Societatea de vânătoare”, „Ghilgameș”, a lucrat cu Andrei Șerban, Mihai Mănuțiu, Dragoș Galgoțiu, Gyorgy Harag. O vizită în galeria Doinei Levintza te transpune hipnotic în epoci și spații la care nu ai, altfel, acces. Aici vezi rochia purtată de Oana Pellea în Richard al II-lea, dincolo un altul din Casanova, mici colțuri de vreme peste tot, iar dacă timpul are miros, cu siguranță că miroase a rochii de epocă.

Vino diseară să vezi un colț de Levintza în stare nealterată, într-o discuție – eveniment cu Marius Tucă. De la șapte, aici, la Aleph News.

“Eu eram precis, tu erai precistă / Eu figurant, tu artistă, / Erai mereu cap de afiş / Pe când eu  număram la mărunţiş”.

Partenerii noștri