• Ministerul Culturii a venit cu o inițiativă pentru a putea fi redeschise sălile de spectacol
  • Cei care sunt vaccinați, cei care prezintă un test negativ și persoanele care s-au imunizat pe cale naturală ar putea merge la teatru
  • Ion Caramitru: „Noi spunem de mult că publicul care intră în teatru este mai protejat decât artiștii de pe scenă”

Teatrul Național și Opera București se pregătesc să primească spectatori. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, a vorbit la Aleph News despre inițiativa Ministerului Culturii.

„Este vorba despre o inițiativă a Ministerului Culturii, care preia, și bine face, o experiență care s-a dovedit pozitivă în Germania, ca să poată facilita accesul publicului în salile de spectacol și dorința artiștilor de aș face meseria. Este vorba de posibilitatea ca în sală sa intre în principal cei vaccinați, apoi cei care au teste negative și cei care sunt imunizați pe cale naturală, mai precis care au avut boala și care s-au imunizat”, a spus Ion Caramitru.

De asemenea, directorul TNB susține că publicul este mult mai protejat decât artiștii care perfomează pe scenă. Toate măsurile sanitare sunt respectate în teatre.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Noi spunem de mult că publicul care intră în teatru este mai protejat decât artiștii de pe scenă. Cu mască, se spală pe mâini, se dezinfectează și în sală stau cu scaunele libere între ei. Pe scenă lucrurile sunt mult mai complicate sau mai bine zis, erau pentru că în acest moment Teatrul Național sș alte teatre, chiar aproape toate, au intrat pe platforma de vaccinare și în ritm accelerat și artiștii și tehnicienii se vaccinează. Repetițiile se țin în condiții firești”, a adăugat Ion Caramitru.

Când vom putea vedea primul spectacol la Teatrul Național?

„Nu avem nicio informație în sensul acesta, dar dacă ne gândim bine preparativele nu sunt simple. Dacă Teatrul Național are cinci săli în care joacă seară de seară, dacă capacitatea de a ocupa locurile o să fie de 50%, apoi faptul că sunt spectatori care vin și vor să fie testați pe loc, asta presupune o întreagă organizare de patru, cinci săli. Trebuie timp la dispoziție ca spectacolul să înceapă la ora care trebuie. Ora de începere a spectacolului, atâta vreme cât are ora 20:00, este ora după care nu se poate circula. Este de întrebat care este ora la care se poate începe spectacolul”, susține directorul Teatrului Național.

Partenerii noștri