• Din cauza epidemiei care a închis săli de concerte, artiștii s-au reorientat
  • Ricardo a trecut de la fado la livrări de mâncare
  • Alice Zigman vrea să predea lecții de pian

Artiștii au fost printre cei care au avut de suferit în ultimul an, din cauza pandemiei. Odată cu închiderea HoReCa și a centrelor de cultură, mulți dintre ei și-au pierdut proiectele care le asigurau traiul de zi cu zi.

Unul dintre ei este Ricardo, un portughez venit în România de mai bine de 15 ani și care s-a dedicat unui stil de muzică rar întâlnit la noi în țară – fado. Pandemia l-a făcut să se reorienteze profesional. Acum face food delivery în Arad.

„Deci din octombrie 2020 și până acum am avut un singur evenimente și atunci m-am gandit să
fac livrări aici în Arad pentru că mă dădeam oricum cu bicicleta. Când se va reveni îmi doresc să avem spectacole în săli de teatru. Acum suntem într-o altă realitate”
, spune Ricardo Caria.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Pandemia i-a pus bețe în roate și lui Alice Zigman, o tânără talentată din Brașov. Este art director independent și cântă la pian.

„Acest an, l-am simțit ca zece ani, a trecut foarte greu. Acum încerc să mă implic și pe activități din plan cultural și educational. Muzical nu am făcut nimic, m-am axat mai mult pe compoziții. Pot spune că acest sector a avut de suferit și mai mult față de restul”, a spus Alice-Helen Zigman.

Partenerii noștri