Țara cu cea mai mare rată de vaccinare, Islanda, reintroduce restricțiile anti-COVID. Islanda este liderul global la vaccinarea anti-COVID, potrivit site-ului Our World in Data, cu aproape trei sferturi din populație complet vaccinată.

Însă, insula a înregistrat 213 de noi infectări în ultimele șapte zile – dintre care 148 de persoane erau complet vaccinate.

„Toate infectările noi sunt legate de varianta Delta”, spune epidemiologul șef Thórólfur Gudnason. În ciuda ratei bune de vaccinare, virusul se răspândește foarte repede la nivel național, indicând faptul că eficacitatea vaccinului este mai mică decât ne așteptam, împotriva variantei Delta.”

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Doză suplimentară

Cele patru vaccinuri administrate în Islanda (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen) prezintă un răspuns mai slab împotriva infectării cu tulpina Delta a SARS-CoV-2, detectată inițial în India. „Majoritatea persoanelor diagnosticate au fost vaccinate cu vaccinul Janssen, dar nu trebuie să suprainterpretăm situația în ceea ce privește eficacitatea vaccinurilor”, subliniază epidemiologul islandez, conform Le Point.

Autoritățile islandeze au anunțat că intenționează să solicite tuturor cetățenilor vaccinați cu Janssen să primească o doză suplimentară după jumătatea lunii august, probabil cu vaccinul Pfizer.

Islanda reintroduce restricțiile

Guvernul anunță noi restricții pentru a face față unei creșteri accentuate a cazurilor COVID-19.

„Vaccinarea a progresat deosebit de bine în Islanda și ne putem felicita pentru asta”, spune premierul Katrin Jakobsdottir pentru televiziunea de stat, după o întâlnire ministerială la Egilsstadir, estul Islandei. „Însă trebuie să luăm măsuri pentru a atenua situația actuală”.

De duminică la miezul nopții până pe 13 august, întrunirile publice vor fi limitate la 200 de persoane, regula de distanțare de un metru va intra din nou în vigoare, iar barurile și restaurantele vor trebui să închidă la ora 23:00. Piscinele și sălile de sport vor putea fi deschise doar la 75% din capacitatea lor, iar purtarea unei măști va fi din nou obligatorie la interior.

Puține cazuri grave

„Pe de o parte, numărul cazurilor este mult mai importante decât ne-am fi dorit, dar ceea ce trebuie să analizăm mai bine sunt cazurile severe și ce proporție reprezintă în raport cu numărul de infectați”, crede ministrul Sănătății Svandis Svavarsdottir.

Partenerii noștri