Italia a reușit aseară să învingă Anglia în finala Campionatului European de fotbal 2020.
Advertisment
Squadra Azzura s-a impus cu scorul de 3-2 la loviturile de pedeapsă, marcând astfel un moment important în istoria țării.
În timpul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, Italia a fost probabil țara care a suferit cel mai mult. Victoria de aseară simbolizând renașterea – „Încă o dată, Italia dă o lecție”, așa cum a spus chiar Leonardo Bonucci la finalul partidei.
Recomandări
Înainte de EURO
În februarie, guvernul italian a fost schimbat, iar Mario Draghi a devenit premier. De atunci, țara a început încet-încet să se redreseze. Peste jumătate din populație a fost vaccinată, iar restaurantele, barurile, parcurile și plajele s-au redeschis.
Anul acesta, italienii câștigaseră deja Eurovisionul, dar evenimentul nu a fost lipsit de controverse. Trupa Maneskin a fost subiectul unor discuții aprinse la nivel european.
Națiunea era împărțită, iar grupurile separatiste începuseră deja să se facă din ce în ce mai auzite. Totuși, nimic nu unește un popor mai mult decât o victorie importantă la un meci de fotbal.
Fotbalul unește
În grupe, Italia a obținut 3 victorii din 3 posibile și a prestat un joc spectaculos, ofensiv.
Au urmat apoi două victorii în timpul regulamentar, împotriva Austriei și Belgiei, pentru ca mai apoi, în ultimele două acte, Italia să se impună după loviturile de departajare. Astfel, Squadra Azzura a juns la un număr de 34 de meciuri fără înfrângere, un record din acest punct de vedere.
Ultima dată, Italia a câștigat un turneu final la Cupa Mondială din 2006, dar chiar dacă bucuria este la fel de mare, încărcătura emoțională este deosebită. Conaționalul lor, Matteo Berrettini, tocmai ce pierduse finala turneului de tenis de la Wimbledon, eveniment ce a doborât moralul fanilor înainte de startul partidei de fotbal. Italienii au avut unul dintre cei mai grei ani din istoria lor, iar succesul echipei naționale a venit ca o gură de aer.
O victorie deosebită
„Echipa națională este simbolul unei țări care, în momente dificile, a știut mereu cum să se ridice”, spunea Roberto Mancini la începutul Campionatului European. Țara era încă în carantină în acel moment.
Toată națiunea a sărbătorit succesul echipei naționale, iar alături de echipă a fost și Matteo Berrettini. Cum am spus anterior, evenimentul a avut o încărcătură emoțională deosebită și marchează astfel o „Renaștere” modernă. Bonucci, partenerul lui Chiellini din apărare, a spus că „este un vis devenit realitate”.
Partenerii noștri