Ți-l prezint pe artistul momentului: The Weeknd. Toată gura târgului vorbește despre el, despre lansările lui, despre cum a apărut cu fața tumefiată în ultimul clip, dar mai ales despre mult așteptatul său concert din pauza Super Bowl 2021, pe care-l poți vedea duminică noapte.

Pe platformele de streaming, The Weeknd bate record după record, e unul dintre cei mai ascultați artiști din toate timpurile, dar el tot nu se lasă.

E supărat tare că nu a primit nominalizări la Premiile Grammy anul acesta, așa că a decis că nu-l mai interesează premiile. Hotărât să „ne arate el nouă”, a investit 7 milioane de dolari, din buzunarul lui, în show-ul de la Super Bowl.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Ai zice că merită, dat fiind că ăsta e cel mai urmărit eveniment televizat din State, cu peste 150 de milioane de spectatori an de an. Suma nici nu e mare, dacă te gândești că 30 de secunde de publicitate în cadrul show-ului costă, de regulă, peste 5 milioane de dolari.

Și cum nimic nu e întâmplător în viață, artistul a lansat un nou album, compilația The Highlights chiar la sfârșitul acestei săptămâni, cu piese de pe toate discurile sale. Așa că nu-i plânge de milă, o să-și recupereze investiția cât ai zice “Super Bowl”.

Partenerii noștri