CitEști. Caragiale, Ironie

Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise, din norocie; luase bani cu procente orbești; își cumpărase un rînd de haine de lux, cilindru, botine de lac, măniși galbene, și, dechizat astfel cît putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat pîn mulțimea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască și domino – lucru ce, prin trivialitatea lui, lovea pe poet și-n amor și-n mîndrie. I.L. Caragiale,, Două note

Uite, când încep oamenii să își amintească de tine s-ar putea să semeni mai mult cu ei. Și fragmentul din cu poetul îndrăgostit bântuind cu mănuși galbene printr-un bal mascat, până la urmă, complet dezamăgit de persoana cu ”mască și domino” îți dă impresia că l-ai mai văzut undeva. Dacă nu te prinzi din prima, să îți mai arăt câteva persoane, uite-o pe Mița, singură, în domino albastru cu flori și mai încolo pe Didina în domino roșu. E și Mihai pe acolo.

Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. I.L. Caragiale, Ironie