• Prințul Harry și soția lui, Meghan, au anunțat că renunță la titulatura regală.
  • Britanicii l-au acuzat pe Boris Johnson că nu a gestionat pandemia așa cum ar fi trebuit.
  • În vizorul britanicilor a intrat și prințul Charles, după ce a apărut al patrulea sezon al serialului The Crown.

Ai zice că cea care poartă coroana Marii Britanii ar trebui să aibă o viață destul de liniștită. Ei bine, au fost câteva vești care au avut un impact destul de puternic pentru Regina Elisabeta a II-a în 2020. Iată care sunt cele mai importante.

Nici nu au intrat bine în noul an, că Prințul Harry și soția lui, Meghan, au anunțat că renunță la titulatura regală. Următoarea veste proastă a venit de la fiul ei, prințul Charles, care a anunțat că s-a infectat cu SARS-COV-2.

Supărați au fost și britanicii care l-au acuzat pe Boris Johnson că nu a gestionat pandemia așa cum ar fi trebuit. Dar Regina Elisabeta le-a transmis un mesaj oamenilor ca să îi mai liniștească: „Ar trebui să ne consolăm cu gândul că mai avem multe de îndurat, dar vor veni zile mai bune: vom fi din nou din nou cu prietenii noștri, vom fi din nou cu familiile noastre, ne vom întâlni din nou.“

Dar criticile nu s-au oprit aici. În vizorul britanicilor a intrat și prințul Charles, după ce a apărut al patrulea sezon al serialului The Crown.

Regina și-a sacrificat festivitățile de Crăciun și a rămas, pentru prima dată în 33 de ani, la castelul Windsor, alături de soțul ei, prințul Filip. Însă, nu a renunțat la mesajul tradițional pe care îl transmite în fiecare an.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri