• O platformă alternativă de socializare, susținută de fostul președinte Donald Trump, a intrat în funcțiune, devenind disponibilă pentru descărcare în App Store de la Apple.
  • Serviciul, cunoscută sub numele de Truth Social, este deținut de Trump Media and Technology Group, compania media pe care Trump a înființat-o după ce a părăsit Casa Albă.
  • Debutul în magazinul de aplicații arată modul în care Trump încearcă să își croiască din nou drum pe rețelele de socializare, la un an după ce a fost suspendat de mai multe platforme principale, în urma revoltei din 6 ianuarie de la Capitoliu.

Aplicația de socializare susținută de fostul președinte Donald Trump a intrat, luni, în funcțiune, devenind disponibilă pentru descărcare în App Store de la Apple, însă accesul la serviciu pare limitat pentru moment, scrie CNN.

Serviciul, o aplicație asemănătoare cu Twitter (TWTR), cunoscută sub numele de „Truth Social”, este deținut de Trump Media and Technology Group, compania media pe care Trump a înființat-o după ce a părăsit Casa Albă.

Utilizatorii care au descărcat aplicația, luni dimineață, au fost întâmpinați de un mesaj care îi invita să se înregistreze pentru acest serviciu, dar procesul de înregistrare s-a încheiat cu o listă de așteptare pentru accesarea platformei care ajunsese, deja, la peste 150.000 de persoane.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Debutul în magazinul de aplicații arată modul în care Trump încearcă să își croiască, din nou, drum pe rețelele de socializare, la un an după ce a fost suspendat de mai multe platforme principale, inclusiv Facebook, Twitter și YouTube, în urma revoltei din șase ianuarie de la Capitoliu.

Săptămâna trecută, fiul lui Trump, Donald Jr. a postat pe Twitter ceea ce părea a fi prima postare a fostului președinte pe „Truth Social”.

„Pregătiți-vă! Președintele vostru preferat vă va vedea în curând!”, scria în mesajul fostului președinte. Postările de pe platformă sunt denumite „truths – adevăruri”, în timp ce amplificările unei postări sunt cunoscute sub numele de „retruths”.

Devin Nunes, fostul congresman republican, care a demisionat pentru a deveni directorul executiv al companiei media a lui Trump, a declarat săptămâna trecută că „Truth Social” se așteaptă să fie „complet operațional” până la sfârșitul lunii martie, când „oricine poate intra pe platformă în Statele Unite în orice moment”.

Aplicația lui Trump se alătură unui ecosistem în creștere de produse digitale, care se adresează conservatorilor sau care sunt populare printre aceștia. Rumble, Parler, Gettr și alte servicii au apărut, ca alternative, la rețelele sociale tradiționale. Însă unele au întâmpinat dificultăți de creștere: Parler, de exemplu, a fost eliminat, anul trecut, din magazinele de aplicații ale Apple și Google, pe fondul acuzațiilor că manifestanții din șase ianuarie au folosit platforma pentru a incita la violență.

Partenerii noștri