• România s-a remarcat în topul celor 100 cele mai bune bucătării din întreaga lume.
  • Ciorba rădăuțeană ocupă locul 33 din 100 la capitolul ,,cel mai bun preparat din lume”.
  • În topul mondial al brănzeturilor, cașcavalul românesc afumat este pe locul 10.
  • Cele mai bune bucătării din lume Italia, Japonia Grecia, Portugalia China, Indonezia.

Au fost publicate clasamentele anuale TasteAtlas ale celor mai bune bucătării și feluri de mâncare, realizate pe baza câtorva sute de mii de aprecieri, venite din toate colțurile lumii.

Cine sunt marii câștigători


Clasamentul celor mai bune 100 de bucătării și mâncăruri din lume îi plasează pe Italia și Japonia la egalitate, urmate îndeaproape de Grecia, a cărei bucătărie ocupă locul al treilea, la mică diferență de cele două fruntașe. România ocupă locul 29 în topul celor mai bune 100 de bucătării din lume, iar ciorba rădăuțeană este foarte apreciată, fiind plasată pe locul 33.


Clasamentul stabilit de TasteAtlas cuprinde cele mai bune bucătării și feluri de mâncare și a fost realizat pe baza câtorva sute de mii de aprecieri, venite din toate colțurile lumii. Cu această notă, România se află la egalitate cu Bulgaria și Malaysia, dar ne-am clasat în fața acestora datorită rating-urilor mai mari obținute de preparatul tradițional.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Cele mai apreciate produse românești


Din România, sunt apreciate ca produse salamul de Sibiu, magiunul de Topoloveni, babicul, telemeaua de Ibănești și brânza de burduf. Țara noastră s-a remarcat și în topul celor mai bune brânzeturi cu cașcavalul românesc afumat, care ocupă locul 10 dintr-un total de 1.378 de brânzeturi catalogate. Cel mai gustos preparat tradițional din lume a fost apreciat pentru 2023 ca fiind picanha, un fel de mâncare din carne din Brazilia, urmat de pâinea malaieziană roti canai și preparatul prăjit tailandez phat kaphrao.

Citește și

Partenerii noștri