• Ediția 30 a Târgului de carte Gaudeamus are loc la Pavilionul Central din Romexpo.
  • Muzeul Național al Literaturii Române are standul său în târgul Gaudeamus 2023.
  • Un spațiu este dedicat activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatori, „Atelierul de Creație” , amplasat pe nivelul 3.20.

Peste weekend, peste 500 de evenimente editoriale, te așteaptă la ediția 30 a târgului de carte Gaudeamus. Ca și la edițiile precedente un spațiu este dedicat activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatori, „Atelierul de Creație” , amplasat pe nivelul 3.20. Și Muzeul național al Literaturii române te așteaptă în târgul de carte Gaudeamus 2023 cu un stand dedicat cercetării în domeniu dar și cu evenimente care îți aduc în mâini volume de specialitate dar și cărți concepute astfel încât să celebreze moștenirea literară.

„Zgomot continuu a fost întotdeauna în toate epocile. Istoria literară a fost costruită, însă, de oameni. Și puterea ei s-a fragilizat odată cu intervențiile idelogicului și, bineînțeles, cu intervențiile istoriografilor, care au sensibilități, au sentimente și de foarte puține ori se apleacă asupra cercetării efective a istoriei literare a satelor”, a explicat Ioan Cristescu, critic literar și director al Muzeului Național al Literaturii Române, pentru Aleph News.

„Dar puterea ei rămâne, pentru că întotdeauna, zona aceasta a istoriei literare ne-a dovedit că nu toate sunt cunoscute, că te pot îmbogăți informațiile printr-o cercetare aprofundată. Are o putere, pentru că, până la urmă ceea ce suntem noi vine din istoria literară și cei care vor veni după noi se vor baza tot pe această istorie literară, indiferent de cât zgomot va fi în lume”, a adăugat Ioan Cristescu.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Citește și

Partenerii noștri