- Muzeul Van Gogh din Amsterdam a lansat o nouă colecție de pantofi sport ecologici, cu lucrări ale artistului olandez.
- Pentru fiecare pereche vândută, vor fi plantați doi copaci în pădurea braziliană.
- Au fost produse patru modele diferite de adidași decorați cu elemente din cele mai cunoscute și apreciate picturi ale lui Van Gogh.
Muzeul Van Gogh din Amsterdam a lansat o nouă colecție de pantofi sport ecologici, cu lucrări ale artistului olandez. Pentru fiecare pereche vândută, vor fi plantați doi copaci în pădurea braziliană.
Adidașii au fost lansați pentru a celebra dragostea lui Van Gogh pentru natură. Muzeul Van Gogh din Amsterdam a prezentat de curând, o colecție de adidași sustenabili în ediție limitată alături de Cariuma, un producător de încălțăminte eco din Brazilia.
Au fost produse patru modele diferite de adidași decorați cu elemente din cele mai cunoscute și apreciate picturi ale lui Van Gogh- cum ar fi „Lanul de grâu cu corbi” și „Floarea soarelui”. Pot fi cumpărați de pe pagina web Cariuma și sunt disponibili atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Prețul pentru modelele din pânză este de 98 de euro, iar pentru modelul din piele plătești 149 de euro.
Noile perechi de pantofi sunt realizate din bumbac organic și cauciuc natural, biodegradabil și antiderapant. De asemenea, șireturile sunt din plastic reciclat si bumbac organic.
Talpa pantofilor este tratată cu un ulei special și cu inserții de plută. Pe lateralul fiecărei tălpi apare textul „Vincent”, semnătura binecunoscută a lui Van Gogh. Cariuma a creat pentru Muzeul Van Gogh trei modele de adidași din pânză de bumbac și un model special din piele ecologică.
Fiecare pereche de adidași este creată fără a produce emisii de carbon, iar pantofii sunt ambalați în cutii din hârtie reciclată. Totodată, pentru fiecare pereche de încălțăminte vândută, brandul s-a angajat să planteze copaci în pădurea tropicală braziliană.
Citește și:
- FOTO-VIDEO. Incendiu de vegetație lângă București. Pompierii, chemați să intervină pentru a doua zi consecutiv
- Șeful MI6, apel către soldații care vor să dezerteze: „Rușii nemulțumiți spionează pentru Marea Britanie”
- Bătaie pe apartamente în Anglia. Chiriașii își trimit CV-urile și oferă motive pentru ca ei să fie aleși