Mexico City a fost desemnat cel mai bun oraș cultural din lume în 2023. Cum arată întregul clasament

Mexico City a fost desemnat cel mai bun oraș cultural din lume în 2023. 21.000 de oameni au evaluat scena culturală din orașele din întreaga lume, iar Time Out a realizat clasamentul.

Time Out spune că a obținut un punctaj „excepțional de mare atât pentru calitatea cât și pentru prețurile accesibile ale scenei culturale”.

În timp ce arhitectura, teatrele și paradele de stradă, cum ar fi Dia de los Muertos, au fost apreciate în cadrul sondajului, numărul mare de muzee a propulsat orașul primul în top. De ce? Acestea îți prezintă totul, de la artefacte și artă populară, până la picturi suprarealiste, bonus- multe dintre ele sunt găzduite în clădiri spectaculoase.

Topul recomandă și Palacio de Bellas Artes, un centru cultural proeminent din Mexico City și Museo Soumaya; acesta are peste 66.000 de lucrări din 30 de secole de artă, și un repertoriu extins semnat de artiști celebri- ca Salvador Dalí și Tintoretto.

Ce orașe completează clasamentul

Pe locul 2 se află Praga. Turnurile sale gotice „izbitoare”, podurile cu arcade și castelele „îl transformă într-un adevărat muzeu în aer liber”.

Urmează Cape Town din Africa de Sud, care a fost lăudat pentru multiculturalismul său – parade stradale, spectacole de cabaret și comedie de la Baxter Theatre și Artscape.

Pe locul 4 găsim capitala Argentinei- Buenos Aires și pe 5 – Atena, un centru global al artei dintotdeauna. Localnicii au desemnat Muzeul Acropole ca fiind locul lor cultural preferat.

Citește și

Exit mobile version