- Marmottan a fost ales ca fiind cel mai bun muzeu din Franța.
- Muzeul reunește cea mai mare colecție Claude Monet.
- Conacul, în stil Empire, este mobilat cu piese care au aparținut lui Napoleon I.
Votat „cel mai bun muzeu din Franța ”, acest loc sublim rămâne totuși confidențial și încă necunoscut turiștilor. Fermecător și discret, se află într-un conac magnific din arondismentul al XVI-lea, care ne absoarbe în stilul Empire al secolului al XIX-lea.
Mai presus de toate, găzduiește cea mai mare colecție din lume de lucrări ale unui celebru pictor impresionist.
Totul a început în 1882, când un bogat industriaș francez cumpăra un elegant conac pe câmpia Passy. Mare iubitor de artă, își decorează reședința cu patruzeci de tablouri ale primitivilor italieni, flamanzi, germani… Printre care se numără și o rară Coborâre de pe cruce de Hâns Muelich!
Fiul sau, Paul, cumpără alte opere de arta, pe care le reunește într-un pavilion în care își exprima pasiunea pentru stilul Empire – efigii din marmură de Carrara ale membrilor familiei împăratului și mobilier care provine chiar dintr-o reședință a lui Bonaparte între care chiar somptuosul pat al lui Napoleon. Neavând moștenitor, își lasă casa și colecțiile Academiei de Arte Frumoase, pentru a le pune la dispoziția publicului. Așa s-a deschis în 1934 muzeul, care poartă numele de familie al lui Paul și al tatălui său: Muzeul Marmottan.
Nici mai mult nici mai puțin decât marele Claude Monet ! Fiul lui Monet a donat muzeului peste 100 de tablouri semnate de tatăl sau, inclusiv un set inegalabil de mari nuferi. Alte 11 tablouri, inclusiv « Impression, soleil levant » care a dat numele mișcării în pictură au venit dintr-o alta moștenire și de atunci colecția continuă să crească, devenind cu timpul cea mai mare colecție Monet din lume. Iar muzeul se numește azi Marmottan-Monet.
Citește și