- La Asian Food Fest vei găsi tradiții gastronomice și spectacole din 15 țări asiatice.
- Timp de trei zile, peste 50 de expozanți aduc în prim-plan tradiții gastronomice și culturale.
- Evenimentul se desfășoară de vineri până duminică, în Parcul Titan din București.
Cea de-a 3-a ediție a celui mai mare festival dedicat bucatăriilor asiatice, Asian Food Fest, te răsfață timp de trei zile cu tradiții gastronomice și culturale din 15 țări asiatice. Bucătăriile Asiei se vor întrece în preparate tradiționale deja cunoscute dar și mâncăruri mai puțin știute în România.
Evenimentul se desfășoară de vineri până duminică, în Parcul Titan din București, în perioada 22-24 iulie.
„Cele mai apreciate sunt urechile de lemn. Avem noodles, fried rice, dar și japanese cheescake. Este unicat în România, pe care le găsiți la Kanpai”, a declarat Cristina El Majzoub, director general al restaurantului Kanpai.
„Avem light cooking, gătit la wok, avem deserturi din Japonia, din Turcia, din mai multe țări asiatice. Avem și din Filipine mâncare”.
Vineri, vizitatorii s-au putut bucura de o paradă a costumelor tradiționale ale mai multor culturi asiatice.
„Vorbim despre Asia, despre culturi totale diferite de cultura noastră, culturile europene în general, iar pentru a înțelege întru totul despre țara respectivă, nu este important numai să gustăm din preparatele țărilor, dar să cunoaștem cât mai multe lucruri despre cultura țărilor asiatice”, a povestit Alexandra Dinu, PR al evenimentului Asian Fest Food.
Citește și: