Rezultat istoric obținut de românca Jaqueline Cristian (160 WTA) la turneul de tenis WTA 500 de la Sankt Petersburg, unde a eliminat-o în optimile de finală de pe tabloul principal de simplu feminin pe capul de serie numărul 6 al competiției, letona Jelena Ostapenko, numărul 53 mondial.

Jaqueline Cristian (22 ani) a făcut miercuri seara unul din cele mai bune meciuri ale carierei din punct de vedere al jocului prestat, și totodată a obținut cel mai bun rezultat, în condițiile în care se află la prima prezență pe tabloul principal la un turneu WTA de 500 de puncte, în care, tot în premieră, reușește să treacă de primele două tururi, eliminând în calea sa o jucătoare clasată mai bine ca ea cu peste 100 de locuri.

Cristian a început slab, pierzând primul game pe propriul serviciu, însă a făcut imediat rebreak și a echilibrat partida. În game-ul 5, la 3-2 pentru ea, și-a procurat 4 mingi de break, a valorificat și s-a desprins decisiv, la 4-2, câștigând setul cu 6-3.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Setul 2 a fost mult mai dramatic. Ostapenko a cedat la 1-1 un prim game pe serviciu, dar l-a recuperat imediat după aceea.

La 5-5, scenariul s-a repetat. Cristian a făcut break, pentru ca mai apoi, pe propriul serviciu să aibă o primă minge de meci, de care nu a reușit să profite, cedând la rândul ei game-ul.

S-a ajuns la tiebreak, în care Jaqueline Cristian a avut alte 4 mingi de meci, în timp ce Ostapenko a avut și ea una de set.

Românca a jucat inteligent, știind să profite de ziua mai slabă a adversarei sale, mai ales pe serviciu, câștigând ultima minge, exploatând lipsa de forță din serviciul doi al lui Ostapenko.

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală ale turneului, unde o va întâlni pe veterana de 35 de ani, fost număr 2 mondial, Zvetlana Kuznetsova, actualmente numărul 39 mondial și cap de serie numărul 4 al turneului.

Pentru prezența în sferturile de finală, Jaqueline Cristian va fi recompensată cu 31.880 USD și 100 de puncte WTA, care îi vor aduce un salt de peste 20 de locuri în ierarhia mondială.

Partenerii noștri