- Ania Monica Caill este cea mai bună schioare româncă a momentului
- Ea a terminat pe locul 30 campionatul mondial de ski, la proba de coborâre
- Deşi a fost campioană naţională a Franţei în 2011, a ales ulterior România
- Ea are aproximativ 15 perechi de schiuri, fiecare costând în jur de 1000 de euro
România are o schioare care poate face performanţă în competiţiile europene şi mondiale. Ania Caill s-a născut în Franţa, dar concurează pentru ţara noastră.
Advertisment
Tricolorul nostru i-a fost aproape datorită mamei. La Crans Montana, în februarie, Ania s-a clasat pe locul 30 la campionatul mondial, proba de coborâre.
“Eu de mică am fost crescută de mama, care e româncă. Şi atunci, toată familia, bunicii, vorbau româneşte acasă tot timpul şi a fost foarte natural”, spune Ania.
Recomandări
Ania ştie că este foarte greu să se apropie de un top 20 al momentului. Federaţia Română de Ski şi Comitetul Olimpic nu o ajută cu bani pentru pregătire. Bugetul Aniei este de 30-40 de mii de euro, mult mai puţin decât ar avea nevoie. La specialitate ei, proba de coborâre, pentru a fi în top 20, schioarele au bugete duble.
Un echipament complet al unui schior de performanţă ajunge la 5.000 de euro. Doar închirierea unei motociclete de zăpadă, care să te ducă mai repede în vârf de munte, costă 17.000 de euro pe 2 luni. Asta i-ar permite Aniei mai multe coborâri pe zi, deci un antrenament mai lung.
Partenerii noștri