• Administraţia Putin a respins acuzaţiile NATO
  • NATO a criticat Rusia pentru încercarea de a destabiliza ţări vecine, inclusiv Republica Moldova

Administraţia Vladimir Putin a respins, miercuri seară, acuzaţiile Alianţei Nord-Atlantice, recomandând abordarea problemelor din ţările membre, în contextul în care secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat acţiunile destabilizatoare ale Rusiei.

„Abordaţi problemele din statele membre! Acestea necesită implicare urgentă: vaccinarea, crizele, drepturile omului în statele membre. După ce le veţi aborda, vom începe imediat să studiem experienţa dumneavoastră. Dar doar experienţa de succes”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de agenţia Tass.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a criticat miercuri Rusia, acuzând-o că suplimentează capacităţile militare în Europa de Est, încearcă să destabilizeze ţări vecine, inclusiv Republica Moldova, şi comite acţiuni de reprimare a disidenţilor.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„În pofida anilor de presiuni şi eforturi de iniţiere a unui dialog semnificativ, Rusia a intensificat comportamentul represiv pe plan intern şi comportamentul agresiv pe plan extern. În Rusia, observăm acţiuni de reprimare a disidenţilor politici şi cerem eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi şi a altor demonstranţi paşnici care au fost arestaţi. Pe plan extern, Rusia subminează şi destabilizează vecinii, inclusiv Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. Susţine acţiunile de reprimare din Belarus şi încearcă să se implice în regiunea Balcanii de Vest”, a afirmat Jens Stoltenberg.

„Rusia continuă suplimentarea capabilităţilor militare, din Marea Baltică la Marea Neagră, din Orientul Mijlociu în nordul Africii, din Mediterană în zona arctică”, a subliniat Jens Stoltenberg, denunţând inclusiv campaniile ruse de propagandă şi dezinformare, precum şi atacurile cibernetice.

Partenerii noștri