În 2020 piaţa locală de e-commerce (achiziţii de la comercianţii români), e-tail şi servicii, s-a ridicat la aproximativ 7 miliarde de euro, în creştere cu 36% faţă de anul precedent, conform datelor interne şi externe analizate de compania de plăţi online PayU.

„Comerţul electronic este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creştere, iar România nu face excepţie, înregistrând o evoluţie accelerată, pe fondul pandemiei de COVID 19, care în mod normal s-ar fi înregistrat în ani de zile. Această evoluţie a avut un impact direct în creşterea e-commerce-ului şi în accelerarea adopţiei plăţii online cu cardul. Principalii actori care au susţinut această creştere rapidă au fost comercianţii şi cumpărătorii”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.

Comercianţii, care până anul trecut aveau numai planuri de dezvoltare pentru online sau pentru care acest domeniu era doar aspiraţional, au realizat în timpul pandemiei că pentru a-şi putea presta activitatea în continuare au nevoie de un proces care să se preteze unei experienţe full online. De asemenea, comercianţii care lucrau deja la nişte proiecte de online s-au regăsit în postura de a le accelera pentru a putea susţine volumul din online şi oportunităţile de business.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Consumatorii, pe de altă parte, au descoperit, de asemenea, că pot achiziţiona şi plăti online şi că procesul este unul facil, rapid şi sigur. Alte motive pentru care consumatorii aleg să achiziţioneze şi să plătească online sînt livrarea în apropierea sau direct la cumpărător, precum şi extinderea varietăţii de produse disponibile au avut un impact pentru alegerea acestui proces de achiziţie.

”Pentru anul 2021 prognozăm o creştere de minim 15% a pieţei locale de e-commerce (achiziţii de la comercianţii români), e-tail şi servicii, în linie cu creşterea estimată la nivel global, de 14,3% ”, a adăugat Elena Gheorghe.

În 2020 au existat şi industrii care s-au dezvoltat în mod special şi pentru care PayU oferă produse de plată online personalizate: serviciile medicale şi cele educaţionale. Targetul acestor industrii este unul preponderent tânăr, cu o mare aplecare către zona de comerţ electronic.

„Observăm de asemenea o creştere a e-commerce-ul transfrontalier, cu jucători locali de top care vând în afara ţării. Creşterea în această zonă nu este o surpriză având în vedere că e-commerce-ul transfrontalier s-a dezvoltat destul de mult şi este estimat la 143 miliarde de euro doar în Europa, conform Ecommerce News Europe . În acest sens, PayU oferă suport comercianţilor locali prin prezenţa în peste 50 de pieţe cu o creştere accelerată”, a precizat reprezentantul PayU.

„Românii au optat din ce în ce mai mult plata cu cardul atunci când au plătit online. Rata de penetrare a plăţii online cu cardul a crescut cu 50%, atingând 36% în 2020, cu un maxim raportat de unii comercianţi de peste 50%. Pentru 2021 estimăm o creştere de 25% a numărului tranzacţiilor plătite online şi ne aşteptăm ca rata de penetrare a plăţii online cu cardul să atingă pragul de 39%. Volumul total procesat de PayU aproape s-a dublat, iar numărul tranzacţiilor procesate a crescut cu 61%, ajungând la 72 de tranzacţii pe minut. Valoarea medie a unei tranzacţii a crescut cu 22%, ajungând la 46 de euro anul trecut”, a mai spus Elena Gheorghe.

Aceste cifre reprezintă şi rezultatul unor factori precum realizarea de către mulţi cumpărători a unei plăţi online pentru prima dată în online; chiar una dintre băncile locale de top anunţa că în primele luni, în perioada pandemiei, peste 300.000 de români au plătit pentru prima dată online. Facilitatea de plată printr-un singur click care face ca experienţa pentru client să fie una extrem de simplă, sigura şi rapidă, aspect confirmat şi de creşterea anuală cu 117% a tranzacţiilor plătite cu această opţiune, ajungând să reprezinte 38% din totalul plăţilor cu cardul efectuate în 2020.

Categoriile de produse unde au fost înregistrate evoluţii semnificative în acest an sunt: IT&C (~120%), marketplace (~ 150%), fashion, (~60%), asigurări (~50%), home&deco (~150%), food (~200%), utilităţi (~50%).

Elena Gheorghe este de părere ca industria de e-commerce trebuie să se axeze pe oferirea unei experienţe pozitive cumpărătorilor, cu un proces de achiziţie online cât mai facil şi bine optimizat. Standardele comercianţilor internaţionali sunt ridicate şi numărul românilor care cumpără transfrontalier este în creştere. De aceea, există şi o presiune asupra comercianţilor locali atunci când vorbim despre utilizarea tehnologiilor pentru automatizarea procesului de cumpărături online.

De la inteligenţă artificială, la soluţii de publicitate cross-channel, toate acestea se întâmplă chiar acum pe alte pieţe şi trebuie, de asemenea, să fie implementate corespunzător la nivel local.

„Ca procesator de plăţi online, PayU investeşte permanent în produse care au scopul de a creşte confortul cumpărătorilor şi optimizarea procesului de plată, mai ales că de la 1 ianuarie a intrat în vigoare Directiva Europeana PSD 2, o directivă prin care se pun la dispoziţia clientului 2 metode de autentificare. Odată cu implementarea 3DS 2.0 vom avea plăţi şi mai sigure şi, cel mai important, o rată de aprobare mai mare a tranzacţiilor dacă autentificarea se face din aplicaţia băncii cu biometrie sau parolă. Această nouă metodă de autentificare are o rată de aprobare de peste 90%, atingând chiar şi 95%”, susţine reprezentantul PayU România.

PayU este divizia fintech şi de plăţi online a Prosus, un grup global din domeniul online şi investitor în tehnologie.

Partenerii noștri