• Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla vor continua să scadă pe măsură ce ratele dobânzilor vor înregistra creşteri
  • Per Lekander, membru în cadrul Lansdowne, crede că Tesla se află într-o bulă
  • Valoarea de piaţă a Tesla a crescut cu peste 800 de miliarde de dolari între ianuarie 2020 şi ianuarie 2021

Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla vor continua să scadă pe măsură ce ratele dobânzilor vor înregistra creşteri după criza generată de coronavirus, spune Lansdowne Partners, unul dintre principalele fonduri de investiţii de tip hedge din Regatul Unit, conform CNBC.

Per Lekander, membru în cadrul Lansdowne, crede că Tesla se află într-o bulă, fapt ce l-a determinat să adopte o poziţie short pe acţiuni, urmând să înregistreze profituri în cazul în care Tesla va raporta scăderi pe bursă, scrie Ziarul Financiar.

Valoarea de piaţă a Tesla a crescut cu peste 800 de miliarde de dolari între ianuarie 2020 şi ianuarie 2021, scăzând sub pragul de 600 de miliarde în februarie. Acum, capitalizarea bursieră ajunge la 649 de miliarde de dolari.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Părerea mea este că anul acesta va fi marcat de revenirea producătorilor tradiţionali. Există câteva companii care vor avea de câştigat pe termen lung. Însă pe termen scurt, cred că am dreptate în ceea ce priveşte peisajul macro, de vreme ce ratele dobânzilor vor începe să urce, iar pieţele îşi vor da seama că producătorii tradiţionali nu sunt atât de slab poziţionaţi cum s-a fi crezut. Şi da, cred că Tesla va continua să scadă”, spune Lekander, adăugând că Volkswagen reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru firma lui Elon Musk.

Grupul german este evaluat în prezent la 129 de miliarde de euro.

Partenerii noștri