• O prezentare de modă inedită se va desfășura marți, 7 iunie, în Oradea.
  • Piața Unirii din Oradea se va transforma într-un podium fastuos, cu prilejul evenimentului „Atipic Beauty Oradea 2022 by Magda Coman”.
  • Magda Coman, cea care semnează prezentarea de modă, este un fotomodel de succes, imobilizată într-un scaun cu rotile din cauza unui accident rutier.

O prezentare de modă inedită se va desfășura marți, 7 iunie, în Oradea. Piața Unirii din Oradea se va transforma, marți seară, într-un podium fastuos, cu prilejul evenimentului „Atipic Beauty Oradea 2022 by Magda Coman”.

Evenimentul dorește să rescrie definiția frumuseții. Magda Coman, cea care semnează prezentarea de modă, este un fotomodel de succes, imobilizată într-un scaun cu rotile din cauza unui accident rutier.

„Pentru a demonstra că frumusețea este o atitudine, nu o stare fizică, 12 modele de viață, în fotoliu rulant, vor defila, începând cu ora 19, alături de personalități locale. Scopul evenimentului stă în speranța de a schimba ideile preconcepute și de a arăta societății că verticalitatea, puterea și calitatea unui om nu depind de modul său de a se deplasa, transmit organizatorii”, scrie publicația locală, Bihoreanul.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Atipic Beauty este o pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare. Este un eveniment prin care vrem să vă îndemnăm să priviți omul, nu dizabilitatea sau defectele sale, pentru că în spatele unor aparențe se pot ascunde calități minunate. Totodată, evenimentul este despre neșansa unor oameni care au ajuns, din diverse motive și provocări ale vieții, să depindă de un fotoliu rulant. Cu toate astea, acești oameni au reușit să doboare munți de provocări și obstacole, iar astăzi au multiple realizări și sunt o inspirație pentru cei din jur”, se arată într-un comunicat al inițiatorilor.

Partenerii noștri