Ai aflat că Bucureștiul intră în scenariul roșu, cu o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori. Asta înseamnă că se închid cinematografele, teatrele, sălile de jocuri și restaurantele la interior. Decizia ar urma să fie luată într-o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență.

Industria HoReCa este cea mai afectată. A pierdut anul trecut 7 miliarde de lei. Unii proprietari sunt îngrijorați că vor rămâne fără angajați, iar alții riscă să închidă afacerea dacă situația se agravează.

Mihai Roșcan: „De când am redeschis, am redeschis cu doi angajați. Acum dacă se va lua iar măsura închiderii e posibil chiar să pierd afacerea.“

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Cătălin Mahu, proprietar restaurante: „Sper ca ai noștri guvernanți să aibă, cum să spun… Înțelepciunea să nu mai închidă restaurantele. Nu am auzit de vreun focar de infecție în restaurante“.

Alți antreprenori sunt mai optimiști. Speră ca vremea bună să țină cu ei, ca să poată primi clienții măcar pe terasă.

Florin Dudulac, proprietar restaurant: „Să sperăm că vremea va fi ok în continuare și vom putea beneficia de terasă. E singura noastră șansă pentru perioada următoare. Nu ne-am gândit deloc să închidem. Nu renunțăm așa ușor“.

În afară de București, județele Ilfov, Timiș, Brașov și Cluj sunt și ele în scenariul roșu.

Partenerii noștri